• Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au avertizat, joi, că războiul din Ucraina şi sancţiunile masive impuse Rusiei au agravat inflaţia şi perturbă perspectivele de relansare economică post-pandemie.
  • Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a subliniat că proiecţiile în cazul Ucrainei sunt „catastrofale”, iar scăderea economică a Rusiei este „severă”, cu repercusiuni dincolo de Europa Centrală şi de Est, dat fiind că cele două ţări sunt exportatori de cereale.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au avertizat, joi, că războiul din Ucraina şi sancţiunile masive impuse Rusiei au agravat inflaţia şi perturbă perspectivele de relansare economică post-pandemie.

Prezentând lucrurile în mod simplu, ne confruntăm cu o criză care se suprapune altei crize. Impactul războiului din Ucraina va contribui la degradarea previziunilor de creştere economică în 143 de ţări, reprezentând 86% din valoarea PIB-ului mondial, anul acesta, a declarat Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit cotidianului Le Monde.

Proiecţiile în cazul Ucrainei sunt „catastrofale”, iar scăderea economică a Rusiei este „severă”, cu repercusiuni dincolo de Europa Centrală şi de Est, dat fiind că cele două ţări sunt exportatori de cereale, a subliniat directorul FMI.

Recomandări

IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT

„Războiul din Ucraina afectează sever economia zonei euro şi a amplificat în mod considerabil incertitudinea. Impactul războiului asupra economiei va depinde de evoluţia conflictului, de efectele actualelor sancţiuni şi de eventualele măsuri suplimentare”, a declarat, la rândul său, Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene.