Pentru opera ctitoricească a lui Ștefan cel Mare anii 1487 – 1488 au fost reprezentativi prin două biserici, cea cu hramul foarte rar al Sfintei Cruci de la Pătrăuți  și cea a Sf. Gheorghe de la Voroneț. Cea dintâi, concepută ca un manifest de cruciadă anti – otomană pe care voievodul moldovean o continua și după victoria de la Podul Înalt are pictată în pronaos scena Cavalcadei lui Constantin cel Mare ilustrând un episod din istoria lui Eusebiu din Cezareea despre cruce – primul împărat creștin apărând călare alături de un arhanghel și de sfinți militari -, același Constantin, precursor simbolic al lui Ștefan vodă fiind cel care , pictat în naos. îl introduce pe voievodul moldovean lui Iisus Hristos. Al doilea monument, Voronețul din 1488, primea la 1547, prin osteneala mitropolitului Grigore Roșca, un pridvor închis și o admirabilă pictură exterioară dominată de celebrul albastru de Voroneț  cu scene precum vasta Judecată de Apoi pe zidul apusean sau Cinul adică ierarhia cerească.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1