• Chestionarul completat a fost transmis Ambasadorului UE la Chişinău de prim-ministrul Natalia Gavriliţa, în cadrul unei ceremonii la Preşedinţie cu participarea membrilor Comisiei pentru integrare europeană, creată vineri prin decret prezidenţial, susţine Maia Sandu.
  • Comisia întruneşte reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi ai societăţii civile şi va coordona eforturile de pregătire a ţării pentru aderarea la Uniunea Europeană.
  • Maia Sandu a mai transmis că prin realizarea acestui proiect, „vrem să oferim cetăţenilor un trai mai bun, cu mai multe oportunităţi, într-o societate democratică. O ţară mică şi vulnerabilă, Moldova poate avea un viitor mai sigur, paşnic şi prosper, în familia statelor membre ale Uniunii Europene”.

Republica Moldova a transmis, vineri, Uniunii Europene chestionarul completat pentru aderare, a anunţat preşedintele Maia Sandu.

„Republica Moldova a transmis, astăzi, Uniunii Europene chestionarul completat pentru aderare, pe care l-am primit de la Bruxelles pe data de 11 aprilie. Astfel ţara noastră face încă un pas înainte pe calea integrării europene a Republicii Moldova”, a scris pe Facebook preşedintele Republicii Moldova.

Chestionarul completat a fost transmis Ambasadorului UE la Chişinău de prim-ministrul Natalia Gavriliţa, în cadrul unei ceremonii la Preşedinţie cu participarea membrilor Comisiei pentru integrare europeană, creată vineri prin decret prezidenţial, susţine Maia Sandu.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA
PILE ȘI ȘTAMPILE
SFÂNTA LUMINĂ VINE DE LA IERUSALIM
PROGNOZA METEO PENTRU PAȘTE

Comisia întruneşte reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi ai societăţii civile şi va coordona eforturile de pregătire a ţării pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Realizarea acestui proiect presupune multă muncă şi mobilizarea întregii societăţi. Dar suntem pregătiţi pentru asta, pentru că vrem să oferim cetăţenilor un trai mai bun, cu mai multe oportunităţi, într-o societate democratică. O ţară mică şi vulnerabilă, Moldova poate avea un viitor mai sigur, paşnic şi prosper, în familia statelor membre ale Uniunii Europene”, a mai scris Maia Sandu pe reţeaua de socializare.