• La Spitalul „Victor Babeș“ din Timișoara sunt aproape 190 de pacienţi cu Covid-19
  • O echipă Mediafax îți prezintă mărturiile pacienților din zona roşie a spitalului
  • Dacă te întrebi care e orașul cu cea mai mare rată de vindecare, Timișoara e acela

La spitalul „Victor Babeș“ din Timișoara aproximativ 190 de pacienți luptă cu Covid-19. O echipă Mediafax, care a primit acces în saloanele din zona roşie îți prezintă mărturii ale pacienților în stare ușoară sau medie, aflați pe patul de spital.

Întrebat de unul din reporter cum se simte, un bolnav a mărturisit: „De două zile super. Respir mai bine, nu mai am febră. Aveam uşoară lipsă de aer, lipsă gust, lipsă miros, dureri de cap şi îmi ardea faţa“. 

Iată ce îți dezvăluie un alt bolnav, care lucrează la ambulanță și i-a fost păstrată secretă identitatea:Lucrez la ambulanţă, cred că de la pacienţi, nu ştiu, nu pot să îmi dau seama. M-am simţit rău într-o zi, am sunat conducerea şi am spus hai să mă testeze. Am avut durere de cap, ameţeli, lipsă poftă de mâncare, lipsă miros, lipsă gust şi îmi ardea toată faţa. Ochii în cap. Lucrând cu bolnavii, toată ziua să cari bolnavi cu COVID, te supui riscului, nu ai ce să faci, asta este“.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

După cum știi deja, boala se manifestă diferit de la persoană la persoană. Unul din pacienți a mărturisit că s-a simțit foarte rău și îți povestește cât de violentă e boala la el: „Mi-a fost rău şi nu primeam aer şi atunci am chemat salvarea acasă şi mi-au spus să sun la medicul de familie, mi-a dat antibiotic, dar nu am putut să iau decât trei zile şi am vomitat, am avut diaree, am chemat iar salvarea şi atunci m-au dus la judeţean, m-au testat… m-au trimis aici, dar nu mă simt bine deloc. Dimineaţa nici nu pot să mă spăl pe dinţi, nu am forţă, nu am putere, nu respir cum trebuie. Ameţesc, nu mai am forţa pe care o aveam înainte. Am avut o răceală extraordinar de puternică, care la un moment dat m-a dus într-o situaţie că nu mai puteam sta pe picioare“.

Sursă foto: Dani Amariei/Mediafax Foto