• Un potenţial medicament antiviral al companiei Gilead Sciences a înregistrat rezultate negative în primele teste clinice
  • Informaţiile apar într-un document obţinut de Financial Times, după publicarea accidentală de către OMS
  • Compania medicală Gilead contestă rezultatele testelor

Antiviralul Remdisivir nu a ameliorat starea de sănătate a bolnavilor, potrivit rezultatelor unui test. Medicamentul companiei Gilead Sciences a înregistrat rezultate negative, arată un document obţinut de Financial Times după publicarea accidentală de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Firma medicală, însă, contestă informaţiile.

Testele efecuate în China arată că Remdesivir nu a îmbunătăţit starea pacienţilor şi nu a redus prezenţa patogenului în sânge. Cercetătorii au studiat evoluţiile a 237 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, după administrarea medicamentului la 158 bolnavi şi urmărirea stării acestora, comparativ cu restul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a admis că „documentul a fost postat inadecvat pe website”, fiind şters „imediat ce a fost observată eroarea”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Gilead Sciences contestă informaţiile, argumentând că rezultatele sunt „neconcludente” din motiv că eșantionul a fost prea mic pentru a trage niște conzluzii.