• Franţa este preocupată de agresiunea care l-a vizat pe opozantul rus Aleksei Navalnîi
  • MAE francez: „Este absolut necesar ca autorităţile ruse să efectueze o anchetă rapidă şi transparentă (…)”
  • Şi Germania a cerut Rusiei să ancheteze cazul lui Aleksei Navalnîi

Administraţia Emmanuel Macron a denunţat, marţi, „actul criminal” care l-a vizat pe disidentul rus Aleksei Navalnîi, cerând Rusiei să efectueze o investigaţie transparentă.

„Franţa exprimă profunda preocupare faţă de acest act criminal comis contra unui actor major din viaţa politică rusă”, a transmis Ministerul de Externe de la Paris, citat de cotidianul Le Figaro.

„Este absolut necesar ca autorităţile ruse să efectueze o anchetă rapidă şi transparentă care să permită stabilirea circumstanţelor în care a fost comis acest act”, a subliniat Quai d’Orsay.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G

„Cei responsabili de acest act trebuie identificaţi şi aduşi în faţa justiţiei”, a precizat Ministerul de Externe de la Paris, reiterând disponibilitatea de a-i oferi asistenţă lui Aleksei Navalnîi „în aceste circumstanţe dificile”.

Preşedinţia Rusiei a anunţat, marţi, că deocamdată nu este necesară nicio investigaţie în cazul disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în comă după ce ar fi fost otrăvit.

Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut luni seară Administraţiei de la Moscova să investigheze presupusa otrăvire a disidentului rus.