• Ion Cristoiu: Pentru ceea ce ar fi Istoria la firul ierbii, consemnez din Stenograma Şedinţei Consiliului Economic din 22 august 1941, de sub preşedinţia lui Mihai Antonescu, un fragment de discuţie despre o măsură privind Basarabia.
  • Ion Cristoiu: Ion Marinescu, ministrul Economiei Naţionale (ministru între 26 mai 1941-14 august 1942), se referă la o discuţie cu generalul Constantin Voiculescu, guvernatorul militar al Basarabiei (1 august 1941- aprilie 1943).
  • Ion Cristoiu: „I. Marinescu: Mi-a cerut să-i trimit pălării, cu care să înlocuiască şepcile bolşevice ale basarabenilor. Am comandat în Italia 200.000 de pălării cu care vom găti pe basarabeni. M. Antonescu: În ceea ce priveşte pălăriile, va trebui să facem ceea ce fac evreii cu hainele: pentru un costum de haine uzate ei dau trei metri de stofă(…)”.

Pentru ceea ce ar fi Istoria la firul ierbii, consemnez din Stenograma Şedinţei Consiliului Economic din 22 august 1941, de sub preşedinţia lui Mihai Antonescu, un fragment de discuţie despre o măsură privind Basarabia. Ion Marinescu, ministrul Economiei Naţionale (ministru între 26 mai 1941-14 august 1942), se referă la o discuţie cu generalul Constantin Voiculescu, guvernatorul militar al Basarabiei (1 august 1941- aprilie 1943):

„I. Marinescu: Eu vorbisem cu dl g-ral Voiculescu să-i trimit o serie de comercianţi, dar d-sa m-a rugat să nu-i trimit încă, pentru că vrea să se descurce puţin de unele mişcări comuniste şi bolşevice, care mai sînt în Basarabia. Atunci ne-am înţeles ca să-i trimit tot ce trebuie prin cooperative; cooperaţia să-şi instaleze agenţii în fiecare judeţ.

Mi-a cerut să-i trimit pălării, cu care să înlocuiască şepcile bolşevice ale basarabenilor. Am comandat în Italia 200.000 de pălării cu care vom găti pe basarabeni.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

M. Antonescu: În ceea ce priveşte pălăriile, va trebui să facem ceea ce fac evreii cu hainele: pentru un costum de haine uzate ei dau trei metri de stofă. Va trebui să dăm şi noi o pălărie în schimbul a trei şepci, ca să isprăvim odată.” (Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele Şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, vol. IV ( iulie- septembrie 1941), Bucureşti, 2000, pag. 383-384).

Am vrut să adaug la numele Ion Marinescu datele minime biografice, mai ales cele despre destinul de după 23 august 1944. N-am găsit nimic, previzibilă dovadă a jalei de pe Internet, unde numărul mare de referinţe despre ceva ascunde o profundă sărăcie ştiinţifică. Am dat însă peste o însemnare a mea din Jurnalul naţional, 11 noiembrie 2005, Bravul tovarăş Pătrăşcanu, ales cred pentru una din cărţile de eseuri, în care vine vorba de Ion Marinescu (Google a scos automat tot ce cuprindea numele Ion Marinescu). Deşi sînt sigur c-a fost publicat într-una din cărţi, îl reproduc aici şi pentru că luminează personalitatea lui Ion Marinescu, definit în Procesul Marii Trădări Naţionale drept avocat, mare industriaş:

„2 mai 1946. La punctul al doilea de pe ordinea de zi a Consiliului de Ministri se discuta Raportul privind trimiterea marilor criminali de razboi in judecata Tribunalului Poporului.

Potrivit Decretului-Lege din 21 aprilie 1945, dat de ministrul Justitiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, şi contrasemnat de Regele Mihai, guvernul avea un rol capital în arestarea, anchetarea şi judecarea foştilor demnitari ai regimului Antonescu. Astfel, guvernul, prin Ministerul de Justiţie, numea acuzatori publici şi acuzatorul-şef. Guvernul decidea asupra listei celor care trebuie anchetaţi de către acuzatorii publici.

Articolul 8 dă Guvernului dreptul de a hotărî asupra celor care urmează să fie trimişi în faţa aşa-zisului Tribunal al Poporului.

Pe 2 mai 1946, Consiliul de Miniştri ia în dezbatere lista celor care urmau să fie judecaţi într-un Proces cu titlul înfricoşător: al marilor criminali de război. Nu e nici primul, nici ultimul lot. Totuşi, orice inteligenţă normală se învoia ca nu era deloc lipsit de importanţă dacă un fost demnitar e judecat acum sau mai tîrziu. Denumirea procesului, aşezarea alături de Ion şi Mihai Antonescu, publicitatea imensă făcută procesului, violenţa campanie dusă de presa comunistă avertizau că toţi cei de pe lista vor fi aspru condamnaţi.

În aceste condiţii, contrar aşteptărilor, şedinţa Consiliului de Miniştri a fost animată. Cîţiva membri ai guvernului au contestat prezenţa pe listă a doi demnitari antonescieni: Dumitru Popescu, ministrul de Interne, şi Ion Marinescu, ministrul Economiei Naţionale. Chiar premierul, dr. Petru Groza, a găsit de cuviinţă să precizeze:

«Eu nu-l consider mare criminal de război. Nu cer să fie scos din rîndurile miniştrilor responsabili, ci să treacă în lotul al doilea, în categoria în care cuprindem pe toţi ceilalţi foşti miniştri».

Constantin Vasiliu-Răşcanu, ministrul de Război, e unul dintre generalii pro-ruşi si pro-comunişti, semnatar al Protestului împotriva generalului Rădescu. Totuşi, generalul pledează în favoarea lui Dumitru Popescu, ba mai mult, e primul care ia cuvîntul în această chestiune:

«Cred că ar fi cazul să fie scos de pe această listă g-ral Dumitru Popescu, fost ministru de Interne. Nu cunosc în amănunţime activitatea lui, însă din cele ce am aflat reiese ca nu are fapte la activul său care ar trebui să fie trimise în faţa Tribunalului Poporului».

Un alt prezent pe listă e Ion Marinescu, fostul ministru al Economiei Naţionale. Dumitru Popescu mai putea fi suspectat de complicitate, dată fiind funcţia sa de ministru de Interne. Ion Marinescu fusese însă la Economia Naţională. Era absurd să crezi că i se putea pune în cîrcă vreo măsură dictatorială.

Petru Groza e de acord că Ion Marinescu nu poate fi catalogat «mare responsabil».

Împotriva unor astfel de nuanţări se ridica grupul comunist din Guvern. Reacţia lui Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu e perfect logică. Sînt amîndoi comunişti duri, proveniţi din rîndurile clasei muncitoare. Mai puţin explicabilă e pozitia lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Ba chiar inexplicabilă dacă ne gîndim că e mai dură, mai categorică decît a celorlalţi doi. Despre Dumitru Popescu el susţine că e «copărtaş la politica guvernului Antonescu». Cît despre Ion Marinescu, bravul luptător comunist e devastator:

«– Despre cine este vorba? Este vorba de Ion Marinescu, care a fost ministru tot timpul guvernării Antonescu, începînd de la 28 mai 1941 pînă la 23 august 1944. A fost ministru al Economiei Naţionale şi apoi ministru al Justiţiei, un om care în mod permanent a fost pe banca ministerială, a iscălit declaraţia de război împotriva URSS, a luat parte la politica prohitleristă de ajutorare a germanilor.»

Să spunem că, în cazul lui Ion Antonescu şi Mihai Antonescu, nu se putea face nimic. Nu se putea face nimic nici în cazul Procesului. Umbra ruşilor veghea asupra României. Dar în cazuri precum cele ale lui Dumitru Popescu şi Ion Marinescu, Guvernul putea, deoarece avea drept prin lege să nu-i trimită în lotul marilor criminali de război alături de Ion şi Mihai Antonescu. Lucreţiu Pătrăşcanu ştia mai mult decît Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu că între demnitari fuseseră şi unii care avuseseră doar rol de tehnicieni sau care făcuseră gesturi de omenie. Nu-şi asuma prea mari riscuri dacă era de acord cu lăsarea celor doi pentru lotul următor, mai puţin expus presiunii politice. Mai ales că însusi Petru Groza pledase pentru ei. Ministrul Justiţiei nu numai că nu e de acord, dar, mai mult, e de departe cel mai fioros.

Era un brav tovarăş.”

Reproducînd textul, îmi amintesc că situaţia lui Pătrăşcanu am întîlnit-o şi în Procesele de la Moscova. Cei trimişi de Stalin pe banca acuzaţilor – Buharin, Kamenev, Radek – sub acuzaţii false fuseseră şi ei, la rîndu-le, trimiţători de persoane (nici ele nevinovate) pe banca acuzaţilor şi de aici în Siberia sau la moarte.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog