- Vicepremierul Ucrainei a spus că speră ca și cererea Ucrainei de a adera la NATO să fie luată în considerare rapid, atunci când aceasta va fi trimisă, așa cum se întâmplă în cazul Finlandei și Suediei.
- „Aceasta servește doar ca un argument foarte evident că NATO a învățat din greșelile politice care au fost făcute în 2008, făcând promisiuni fără a trece la decizii și aderare, care au dus practic la trei războaie, dintre care două se întâmplă acum pe teritoriul ucrainean.”, a mai adăugat oficialul ucrainean.
- Declarația vine după ce secretarul general al NATO a declarat că speră ca procesul de aderare a Suediei și Finlandei în NATO să fie „mai rapid decât am mai văzut până acum”.
Vicepremierul ucrainean, Olga Stefanishyna, a declarat că speră ca cererea de aderare a Ucrainei la NATO să fie analizată rapid și să se tragă învățăminte din considerațiile Finlandei și Suediei privind aderarea la NATO.
Advertisment
„Vom vedea acum, cu poziția Suediei și Finlandei, care au decis să solicite aderarea la NATO și cu răspunsul aliaților că această cerere va fi luată în considerare și îndeplinită imediat”, a spus ea. „Aceasta servește doar ca un argument foarte evident că NATO a învățat din greșelile politice care au fost făcute în 2008, făcând promisiuni fără a trece la decizii și aderare, care au dus practic la trei războaie, dintre care două se întâmplă acum pe teritoriul ucrainean.”
„Sperăm că, atunci când va fi vorba de examinarea cererii ucrainene, aceasta se va întâmpla la fel de rapid”, a adăugat ea.
Recomandări
Declarația vine după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că speră ca procesul de aderare a Suediei și Finlandei în NATO să fie „mai rapid decât am mai văzut până acum”.
„Intenția mea este în continuare de a avea un proces rapid”, a spus el, adăugând că, deși procesul de ratificare va dura ceva timp – așa cum este normal atunci când se trece prin 30 de parlamente – „aceasta este o oportunitate istorică de care trebuie să o profităm”.
Partenerii noștri