• Florin Cîţu spune că site-ul are probleme tehnice şi va fi gata în curând
  • Platforma unde companiile pot accesa credite garantate s-a blocat în ziua lansării
  • Firmele de consultanță în afaceri spun că majoritatea clienţilor se vor îndrepta, în special, către creditele de investiţii

Platforma IMM Invest unde companiile pot accesa credite garantate, se lasă așteptată. La 8 zile de la inaugurarea eșuată, programul încă nu poate fi accesat din motive tehnice. Ministrul Florin Cîțu spune că se lucrează la problemele întâlnite, iar platforma va funcționa în câteva zile. Între timp, firmele de consultanţă în afaceri sunt în standby cu dosarele firmelor mici şi mijlocii.

Companiile de consultanță spun că au peste de 35 de dosare în lucru, iar aceste firme se îndreapta, în special, către creditele de investiţii.

“Noi credem că acesta e un semnal cât se poate de bun. Practic investiţiile sunt cele care vor avea un efect multiplicator în economie”, a declarat Ana Maria Icătoiu, managing partner la Avisso Bucureşti.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Totodată Ana Maria consideră că este foarte important ca în această perioadă dificilă pentru economia României să fie încurajate investiţiile, indiferent de domeniile de activitate.

Platforma pe care firmele ar fi trebuit să depună dosarele s-a blocat fix în ziua lansării.