• Aproape 300 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu doza a patra, în prima zi când aceasta a fost disponibilă, anunţă Ro-Vaccinare.
  • Autorităţile anunţă şi lista medicilor de familie care au contract cu CNAS pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
  • „Iar pentru cei care se tem că procesul va fi unul dificil din cauza închiderii unora dintre centre, e bine de ştiut că în acest moment sunt peste 100 de centre deschise la nivelul întregii ţări.”, se mai anunță în comunicat.

Aproape 300 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu doza a patra, în prima zi când aceasta a fost disponibilă, anunţă Ro-Vaccinare. Autorităţile anunţă şi lista medicilor de familie care au contract cu CNAS pentru vaccinarea împotriva COVID-19.

„Ieri (luni – n.r.), 292 de persoane au primit doza a 4-a de vaccin împotriva COVID-19”, potrivit paginii de Facebook RO Vaccinare.

Autorităţile au publicat şi lista medicilor de familie care au contract cu CNAS pentru vaccinarea împotriva COVID-19.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

„Cei care doresc să îşi facă doza 4 de vaccin împotriva Covid-19 se pot adresa centrelor de vaccinare şi medicilor de familie. Nu trebuie să fie neapărat medicul dumneavoastră de familie sau un anumit centru de vaccinare. Iar pentru cei care se tem că procesul va fi unul dificil din cauza închiderii unora dintre centre, e bine de ştiut că în acest moment sunt peste 100 de centre deschise la nivelul întregii ţări. Lista centrelor de vaccinare va fi actualizată în scurt timp pe platforma naţională de informare. Pentru a afla centrele de vaccinare din fiecare judeţ, vă rugăm să accesaţi site-urile DSP-urilor judeţene. Lista cabinetelor medicilor de familie care vaccinează împotriva COVID-19 poate fi accesată, aici: https://vaccinare-covid.gov.ro/vaccinare-medici-familie/, se precizează în comunicare.