• Universităţile de medicină încă nu au decis cum vor învăţa studenţii: online sau la patul pacientului
  • Studenții se tem că, pe termen lung, studiul on-line le va afecta activitatea profesională
  • Un proiect dezvoltat de UMF Iași propune ca studierea stagiilor clinice să se facă pe internet

În circa o lună începe un nou an universitar, marcat de pandemie. Situaţia celor de la Medicină este chiar mai delicată decât este cazul studenților de la alte facultăți.

Dacă în cazul celor care studiază alte domenii, învăţământul online este o soluţie, iată că pentru cei de la Medicină acest aspect poate ridica semne de întrebare.

Ana Olariu este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iaşi și spune că ar prefera să se întoarcă în spital să înveţe, dar cursurile ar putea să le facă de acasă. Ea spune că dacă nu intră în contact cu pacienţii nu ar putea să se considere medic.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

„Nu cred că am putea să spunem după ce terminăm facultatea asta că suntem medici dacă nu reuşim să intrăm în contact cu pacienţii, să vedem exact patologiile. Dar pe termen lung nu cred că am putea să spunem că dobândim aceleaşi informaţii, că avem aceleaşi noţiuni şi atunci este foarte, foarte complicat să spui că tu eşti un medic bun dacă tu nu ai intrat în contact cu pacienţii. Nu ştiu câţi pacienţi s-ar lăsa pe mâna unor medici care au făcut facultatea online. Eu, personal, nu aş face chestia asta”, explică studenta la Medicină.

Chiar dacă încă nu s-a decis cum vor începe noul an universitar, cei de la UMF Iaşi au lucrat la un proiect care permite studenţilor să studieze cazuri virtuale, în locul stagiilor şi lucrărilor practice.

„Ceea ce a dezvoltat deja acest proiect – Telson – sunt mecanisme de învăţare care sunt perfect aplicabile în interiorul aceleiaşi platforme pe care noi o folosim deja. Înseamnă cazuri clinice, care sunt prezentate studenţilor şi ei le evaluează şi dau răspunsuri care înseamnă diagnostice, tratament. Este practic virtualizarea lucrărilor practice şi a stagiilor clinice”, a explicat prorectorul UMF Iași, Radu Iliescu.

„Este dificil, pentru că într-adevăr învăţământul medical presupune interacţiunea cu pacientul şi este practic de neînlocuit activitatea practică a medicului sau a asistentei. Dar, dacă avem instrumentele necesare, instrumente moderne, se poate. E o alternativă”, adaugă prodecanul Facultării de Medicină din cadrul UMF Iași, Gabriela Ștefănescu.

Programul de e-learning a fost perfecționat alături universități din Cehia și Anglia.