- Ion Cristoiu: Am fost la Baden-Baden de două ori. De fiecare dată, atent la prezenţa ruşilor bogaţi în această staţiune faimoasă şi pentru că aici, la fel ca la Nisa, veneau aristocraţii Rusiei ţariste.
- Ion Cristoiu: Personaj familiar lumii bune din Baden-Baden, Ivan Turgheniev va face oraşul nemuritor prin romanul Fum (apărut în 1867), care debutează, în stilul specific prozei ruseşti tradiţionale, prin aterizarea cititorului la punct fix: Cel al locului unde se adunau ruşii din Baden-Baden
- Ion Cristoiu: Mi-am amintit de cele două călătorii şi de documentarea mea despre Baden Baden – cel mai rusesc oraş al Germaniei, în ultima vreme cînd Războiul din Ucraina a stîrnit în Europa o rusofobie cum nu s-a văzut pînă acum în cazul nici unui popor. Prilej pentru a mă întreba: Mai sînt ruşi la Baden-Baden?
Am fost la Baden-Baden de două ori. De fiecare dată, atent la prezenţa ruşilor bogaţi în această staţiune faimoasă şi pentru că aici, la fel ca la Nisa, veneau aristocraţii Rusiei ţariste. Despre năvala ruşilor la Baden-Baden am scris un reportaj ironic publicat şi în volumul de note satirice de călătorie din străinătate Crunta exploatare a sînului Julietei. Textul se intitulează Un strigăt răsună la Baden-Baden: Vin Ruşii!
Advertisment
El debutează prin semnalarea prezenţei ruseşti în Baden-Baden-ul nemţesc din ultimii ani:
„Pe stînga, cum te duci dinspre oraş spre Lichtental, pe Lichtentaler Allee, promenada de lux a staţiunii de lux Baden-Baden, se văd terenurile Clubului de tenis, înfiinţat în 1881. Ca toate instituţiile făurite pentru fumurile snobilor, Clubul din Baden-Baden se mîndreşte cu o listă de vedete care s-au zbătut zadarnic să parvină printre membri. La ora asta a dimineţii pe cale de a se vărsa neştiut în amiază, ajunge pînă la tine, prin liniştea vindecătoare de nervi, binecunoscutele bufnituri de minge arsă zdravăn cu paleta. Dacă te opreşti şi te uiţi într-acolo, poţi descoperi tipi şi tipe, în costumele de rigoare, apropiindu-se şi depărtîndu-se cu vioiciune de plasa care împarte terenul în două.
Recomandări
Un aşezămînt de acest gen nu se putea lipsi de cuvenitele farafastîcuri de întîmpinare a vizitatorului.
Clubul de tenis din Baden-Baden e prefaţat de un Bine aţi venit! scris în cinci limbi, pe o tăbliţă : Germană, Franceză, Engleză, Italiană, Spaniolă, Rusă.
Peste tot în lume limbile anunţurilor, avertismentelor şi indicaţiilor dau seamă de originea vizitatorilor care frecventează în număr mare locurile respective. Trecerea rusei printre limbile prin se care fac plecăciuni lasă să se înţeleagă că Tennis Clubul din Baden-Baden e frecventat într-un număr însemnat şi de ruşi.
Harta Baden-Badenului poate fi procurată, la cerere, atît de la Oficiul de Turism, cît şi de la magazine şi prăvălii, ajunsă în aceste locuri sub semnul campaniilor publicitare ale diferitelor companii. Pe harta oferită celor ce vor să se descurce pe cont propriu în Baden-Baden, obiectivele turistice de interes sînt consemnate în limba germană (normal) şi (atenţie!) în limba rusă. Clădirii Congresului i se spune Kongress-haus, dar şi Dom Kongressov. Termele lui Caracalla sunt, deopotrivă Caracalla Therme şi Termî Karakalla, iar Trinkhalle, Pitievoi Pavilion.
Parterul clădirii de la nr. 2, Bäderstrasse, a fost închiriat unei firme de imobiliare. Sub numele firmei, de a lungul întregului parter, un înscris în limba rusă avertizează că Aici se vorbeşte ruseşte. Deasupra, la etajul 1, poate fi descoperit de cei interesaţi la Baden-Baden şi de altceva decît de lux, bustul lui Dostoievski, împreună cu un exemplar al cărţii sale, Jucătorul.
În 1861, călătorind prin Europa, Dostoievski ajunge la Baden-Baden. Aici, socotind c-ar putea face rost, pe loc şi fără efort, de ceva parale, intră la Cazino. Un binecunoscut mecanism psihologic împinge un jucător din întîmplare la postura nenorocită de jucător înrăit. Aşa ceva se va întîmpla şi cu Dostoievski. Şuişurile şi coborîşurile ruletei îl fac dependent de joc. Din scurt prăpădeşte nu banii săi, dar şi pe cei ai amicei Polina Suslova. Pe măsură ce se înfundă în patimă, cresc datoriile. Într-un efort disperat de a-şi le plăti, scriitorul semnează cu editorul Stellovski, de la Petersburg, contractul pentru un roman dedicat unui tip care ajunge jucător înrăit la ruletă. Documentul prevede ca manuscrisul să fie predat la 1 noiembrie 1866. Dostoievski îl dictează angajatei şi viitoarei sale soţii Anna Grigorievna Snitkina, în numai 4 săptămîni. Romanul apare sub titlul Jucătorul. Pentru că rămîne în continuare dator multora, scriitorul o şterge din Baden-Baden împreună cu Anna Grigorievna şi se ascunde de datornici prin diferite locuri din Europa timp de 4 ani. Pe 4 iulie 186, revine la Baden-Baden, se ceartă cu Turgheniev în chestiunea Măreţiei indiscutabile a Maicii Rusii şi reuşeşte să nu mai joace la ruletă, după ce obţine, de la joc, suficienţi bani pentru a se descurca în viaţă. Bustul din Bäderstrasse nr. 2, nu e singurul semn al trecerii marelui scriitor prin Baden-Baden.
În apropierea Termelor lui Caracalla, banca Zenit din Moscova a făcut să fie plasată o statuie a scriitorului rus, înaltă de 3 metri, surprinzîndu-l suit pe un glob pămîntesc de piatră, operă a rusului Leonid Baranov.
Anunţul Aici se vorbeşte ruseşte n-are nici o legătură cu apartamentul în care se întorcea Dostoievski cu buzunarele goale după o nouă pierdere la ruletă. Pur şi simplu, la parterul clădirii s-a nimerit să activeze o firmă de imobiliare. Şi cum cumpăratul de case la Baden-Baden e un sport eminamente rusesc, firma a socotit necesar să dezvăluie potenţialilor clienţi că nu se vor vedea constrînşi să vorbească o altă limbă decît rusa.
Nu e, de altfel, singurul loc din Baden-Baden în care clienţii sunt anunţaţi că angajaţii ştiu ruseşte.
Explicaţia?
O dă într-un fel reportajul difuzat de CNN în iunie 2008 sub titlul «Baden-Baden – Germany’s most „Russian” city».
După ce trece în revistă legăturile dintre Baden-Baden şi Maica Rusie, materialul semnalează că staţiunea e preferata new russians, noilor ruşi, cum li se spune îmbogăţiţilor ruşi de după prăbuşirea URSS. Ca proprietari de vile, ca acţionari, ca inşi veniţi la odihnă sau doar în trecere, ca turişti, mii de ruşi năvălesc anual în Baden-Baden. Pe străzi, prin magazine, pe alei, prin pieţe şi prin scuaruri, auzi vorbindu-se ruseşte atît de mult încît, o clipă, te crezi ajuns la Moscova, deşi, între noi fie vorba, în plin sezon turistic, la Moscova se vorbeşte englezeşte şi nu ruseşte.
O parte dintre cei care vorbesc ruseşte sunt angajaţi ai firmelor de servicii – de la prăvălii pînă la firme imobiliare – obligaţi să ştie limba rusă pentru a se putea înţelege cu clienţii ruşi. Personalul unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din Europa – Brenners Park Hotel and spa – a învăţat ruseşte cît ai clipi. Aceasta deoarece una dintre trăsăturile noilor ruşi o constituie refuzul ostentativ de a învăţa o limbă străină. Potrivit lor, banii şi apartenenţa la Imperiu le dau tot dreptul de a vorbi doar ruseşte oriunde s-ar afla pe glob.
Cealaltă parte, mult mai însemnată, a cetăţenilor care asigură permanenţa limbii ruse la Baden-Baden e dată de armatele de servitori cu care bogătaşii ruşi umblă prin lume. Ca şi tovarăşii lor din România şi, în general, din Est, noii îmbogăţiţi din Rusia nu concep viaţa altfel decît în deliciile sale orientale. Spre deosebire de occidental, care a învăţat, alături de simplitatea vieţii personale, plăcerea de a se descurca singur în viaţă, bogătaşul rus din postsovietism simte nevoia să-şi etaleze avuţia. Armata de servitori – cameriste, şoferi, bodyguarzi, translatori – se înscrie printre semnele de fală ale bogăţiei. Această armată e necesară şi pentru că noul îmbogăţit rus nu concepe să nu fie servit în permanenţă, ca un despot oriental.
Publicaţia «La libre Belgique» tipărea în numărul din 6 ianuarie 2004 corespondenţa semnificativ intitulată Ruşii revin la Baden-Baden.
«„Vin Ruşii!” Acest strigăt, gen Se salvează cine poate! auzit în 1945, cînd ruşii au invadat Germania nu mai stîrneşte teamă azi. Presa germană îl foloseşte într-o manieră ironică descriind singulara pasiune a „noilor ruşi” pentru Baden-Baden, staţiune termală celebră pentru Cazinoul său. Afluxul de oameni de afaceri de la Moscova e un fenomen» – scrie autorul, Marcel Linden, în debutul articolului.
Printre exemplele de afacerişti care s-au precipitat să investească la Baden-Baden, reportajul aminteşte o colaboratoare a fostului ministru de Externe sovietic şi a fostului preşedinte al Georgiei, Eduard Şevarnadze, care a cumpărat o vilă de 11 milioane de euro. Cumpărarea în stil rusesc postsovietic – altfel zis, cu banii jos – defineşte pe ruşii care vin la Baden-Baden.
Proprietarul unui castel dărăpănat de pe înălţimea din jurul staţiunii a cerut unui rus 50 de milioane de euro aşa, la plezneală, socotind că va fi o fericire să obţină 25 de milioane la capătul unor negocieri crunte. Spre uluirea sa, rusul nici n-a clipit la auzul unei asemenea sume. A luat valiza, pe care o aşezase între picioare, a deschis-o şi i-a numărat neamţului 50 de milioane de euro. Ca şi la Biaritz, ca şi în alte locuri ultraluxoase din Europa, ruşii iau tot ce întîlnesc în cale fără să negocieze şi fără să apeleze la contul din bancă, depozitul sigur de valută rămînînd pentru ei valiza.
O dată descinşi la Baden-Baden, îşi trimit în oraş armata de servitori.
Convins că o haleală într-un loc celebru e un fapt ieşit din comun, am comandant o îngheţată la o terasă de lux din Leopoldstrasse. La masa din spatele meu, am auzit vorbindu-se ruseşte. M-am răsucit să văd cine sunt. M-am întors la iuţeală. Vorbeau ruseşte două namile rase-n cap, în cămăşi înflorate. Nu-mi era limpede dacă sunt gorile sau asasini plătiţi.»
Reportajele despre invadarea Baden-Badenului de către noii ruşi, ghidurile, broşurile, cărţile se întrec în a dezvălui legătura din trecut dintre aristocraţia ţaristă şi faimoasa staţiune de lux. «Baden este un diamant în coroana Istoriei ruse» – ar fi zis nu ştiu unde şi nu ştiu cînd nevasta lui Boris Elţîn.
Potrivit săptămînalului «Die Welt», Baden-Baden a fost reşedinţa de vară a ţarilor ruşi. Debutul l-a făcut ţarul Alexandru I, prin căsătoria cu Luiza Maria Augusta, prinţesa de Baden-Baden. Luiza Maria Augusta era cel de-al treilea copil al cuplului Karl Ludwig de Badé-Landgravine Amalie de Hesse-Darmstadt, pricopsit cu cinci copii. Destinul de prinţesă scăpătată i se schimbă crucial la vîrsta de 13 ani, cînd ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, pune ochii pe ea, în căutarea unei neveste pentru nepotul ei, Alexandru, viitorul ţar. Invitată la Petersburg, împreună cu sora sa, Frederica Luiza Maria Augusta sfîrşeşte prin a se mărita cu Alexandru, la 28 septembrie 1793, nu înainte de a se converti la ortodoxism sub numele de Elisabeta Alexeevna. Deşi Alexandru I, ţarul care l-a învins pe Napoleon, are o metresă oficială (Nastasia Narişkina), luată la Congresul de la Viena în 1815, cuplul rezistă pînă la moartea Elisabetei.
Nostalgia casei părinteşti, grija pentru educaţia fratelui, o fac pe Ţarină să vină în dese rînduri la Baden-Baden. Cum soţul o urmează, se iveşte şi înfloreşte spectaculos în saloanele din Petersburg moda călătoriilor şi a popasurilor la Baden-Baden. În scurt timp, staţiunea nemţească devine locul preferat al aristocraţiei ruseşti în strădania de a-şi etala luxul şi a prăpădi banii la Cazinou.
Pretextul e deseori tratamentul la băile termale. În realitate, după cum nota Gogol, «Nimeni nu e bolnav de-adevăratelea, toţi vin pentru a se amuza».
«Semn al acestei năvale, în 1855 se decide construirea unei Biserici ruse. În 1880, preşedinta Comitetului pentru ridicarea lăcaşului e însăşi fiica ţarului Nicolae I, ducesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg, prinţesă de Bade. Pe terenul primit ca donaţie de la Primărie, Biserica e gata la 28 octombrie 1882, avînd ca arhitect pe petersburghezul Ivan Strom. Poate fi văzută şi azi, ca obiectiv turistic în Lichtentaler Strasse, nr. 76.
Scriitorul rus cel mai legat de Baden-Baden rămîne însă Ivan Turgheniev. Semnele popasului său în staţiune sunt luate în calculul oricărui traseu turistic. E vorba în primul rînd de vila sa, de pe Fremersbergstrasse, nr. 47, semnalată prin tăbliţa Reşedinţa Turgheniev. Nu departe de acolo, pe Lichtentaler Allee, poate fi văzut bustul lui Turgheniev, inaugurat în 2000, cu inscripţia:
Ivan Turgheniev
Baden-Baden
1863-1870.
Ajuns întîia oară la Baden în 1863, urmîndu-şi amanta, Pauline Viardot, Ivan Turgheniev va sta un timp la hotelul Europäischen Hof. În 1864, cumpără o bucată de pămînt. După 3 ani de cheltuială, vila e gata. Tugheniev se mută în ea, dar nu mai are bani de mobilă.
Familia Viardot (Turgheniev practica menajul în trei!) cumpără vila şi-l lasă pe Turgheniev să locuiască în ea fără a plăti chirie.
Aici, la Baden-Baden a avut loc cearta istorică dintre Turgheniev şi Dostoievski. Dacă ar fi să-l credem pe autorul romanului Crimă şi pedeapsă, controversa a luat naştere în chestiunea Maicii Rusii. Spre indignarea lui Dostoievski, slavofil convins, Turgheniev susţinea superioritatea nemţilor asupra ruşilor.»”
Personaj familiar lumii bune din Baden-Baden, Ivan Turgheniev va face oraşul nemuritor prin romanul Fum (apărut în 1867), care debutează, în stilul specific prozei ruseşti tradiţionale, prin aterizarea cititorului la punct fix:
Cel al locului unde se adunau ruşii din Baden-Baden:
«A l’Arbre russe se adunau de obicei scumpii noştri compatrioţi de ambe sexe. Afişau luxul, o uşoară neglijenţă în purtări, erau la curent cu moda, se salutau pompos, cu o dezinvoltură graţioasă, cum se şi cuvine unor persoane care se găsesc pe cea mai înaltă treaptă a scării intelectuale contemporane, dar, după ce se întruneau şi se aşezau pe scaune, habar n-aveau ce să-şi spună unul altuia şi îşi omorau timpul îndrugînd verzi şi uscate sau rîzînd de ieşirile vulgare, extrem de impertinente şi extrem de banale, ale unui ex-literat de la Paris, măscărici şi flecar, de mult răsuflat, care purta nişte papuci vulgari în picioruşele sale slăbănoage şi o bărbuţă rară pe mutra-i scîrboasă. El debita a ces princes russes fel de fel de nimicuri fără nici un haz, scoase din nişte vechi almanahuri ale revistelor satirice Le Charivari şi Le Tintamarre. Iar ei, ces princes russes, se tăvăleau de rîs cu recunoştinţă, constatînd astfel fără să vrea şi zdrobitoarea superioritate a geniului străin şi desăvîrşita lor neputinţă de a inventa ceva spiritual. Şi cînd te gîndeşti că se afla aici toată fine fleur a societăţii noastre, şi nobili, şi ai modei aşi.»”
Am fost a doua oară la Baden-Baden în toamna lui 2021, într-o raită de la Heidelberg. Deşi am stat puţin, cam între două trenuri, am putut merge la Biserica Rusească, unde am filmat un botez. Înainte de a intra am urmărit cu încîntare cum coborau rusoaicele din Mercedesuri, cum îşi puneau repede o basma şi înainte de a sui scările îi ardeau cîteva plecăciuni ortodoxe uşilor care le aşteptau în capul scărilor. Am observat apoi, în căutarea ruşilor de la Baden-Baden, că de pe plăcuţa cu Nasul lui Gogol a dispărut numele finanţatorului. Ceea ce m-a făcut să cred că oligarhul intrase între timp în dizgraţia Kremlinului. Am rătăcit mult în căutarea statuii lui Gogol, aflată undeva pe un dîmb, la marginea unei păduri.
Nu citisem Fum şi prin urmare nu ştiam de arborele rusesc, unde se adunau ruşii. Dacă aş fi ştiut m-aş fi dat peste cap să-l găsesc.
Mi-am amintit de cele două călătorii şi de documentarea mea despre Baden Baden – cel mai rusesc oraş al Germaniei, în ultima vreme cînd Războiul din Ucraina a stîrnit în Europa o rusofobie cum nu s-a văzut pînă acum în cazul nici unui popor. Prilej pentru a mă întreba:
Mai sînt ruşi la Baden-Baden? Şi dacă da, au curaj să vorbească ruseşte pe stradă? Au fost tipărite hărţi fără denumirile ruseşti? N-au dărîmat încă nemţii lui Olaf Sholtz Biserica rusească şi statuia lui Gogol? Au fost confiscate vilele oligarhilor?
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Partenerii noștri