• Apple a lansat o actualizare de software pentru iPhone-urile sale, a prezentat un serviciu de tip ,,cumpără acum plăteşte mai târziu” şi a introdus un MacBook Air echipat cu cel mai recent cip M2.
  • Gigantul tehnologic a prezentat un nou tablou de bord pentru maşini care va ajunge pe noi modele, inclusiv Ford şi Jaguar.
  • Cel mai recent sistem de operare pentru iPhone-uri vine şi cu o nouă abordare în ceea ce priveşte notificările.

Apple Inc. a lansat luni o actualizare de software pentru iPhone-urile sale, a prezentat un serviciu de tip ,,cumpără acum plăteşte mai târziu” şi a introdus un MacBook Air echipat cu cel mai recent cip M2, scrie Reuters.

În cadrul Worldwide Developers Conference, al doilea mare eveniment anual al Apple, gigantul tehnologic a prezentat un nou tablou de bord pentru maşini care va ajunge pe noi modele, inclusiv Ford şi Jaguar, iar producătorul iPhone a prezentat o serie de funcţii pentru colaborare şi siguranţa datelor.

Principalele lansări făcute în cadrul evenimentului

Cel mai recent sistem de operare pentru iPhone-uri va avea un aspect reîmprospătat, care vine cu noi widgeturi, o mai mare personalizare şi o nouă abordare în ceea ce priveşte notificările.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Apple Pay Later va permite utilizatorilor să plătească folosind Apple Pay acolo unde acesta este acceptat şi să achite în patru tranşe, pe parcursul a şase săptămâni, fără nicio taxă suplimentară.

Noul iOS va avea actualizări proaspete pentru CarPlay, inclusiv noi indicatoare, iar producătorii auto, inclusiv Ford Motor şi Jaguar Land Rover, vor integra această funcţie în maşinile lor.

Apple a dezvăluit cipul M2, succesorul primului cip intern al companiei, denumit M1.

Cel mai recent cip M2, care vine cu 24 de gigaocteţi de memorie unificată, este cu 18% mai bun decât predecesorul său şi poate reda mai multe fluxuri de video 4K şi 8K.

Apple a lansat, de asemenea, un MacBook air reproiectat şi un MacBook Pro cu noul cip.

M2 va utila un MacBook Air nou-nouţ, reproiectat în jurul cipului M2. Cântărind doar 2,7 kilograme, noul Air este echipat cu un ecran Retina lichid de 13,6 inci şi va avea un sistem de încărcare Magsafe. De asemenea, există şi mufă pentru căşti.

MacBook Air va începe de la 1.199 de dolari şi va fi disponibil în culorile gri, auriu, argintiu şi albastru. MacBook Pro începe de la 1.299 de dolari. Ambele laptopuri vor fi disponibile luna viitoare.

IPadOS 16 va include aplicaţia de productivitate Free Form, care va permite utilizatorilor să împărtăşească idei în cadrul întâlnirilor video FaceTime.

iPad Pro va putea acum să afişeze grupuri de aplicaţii pe un ecran secundar, permiţând o mai mare productivitate, în încercarea de a face aplicaţiile iPad mai „desktop-like”.

Noul WatchOS 9 de la Apple va aduce noi feţe de ceas, noi măsurători pentru antrenamente şi zone de ritm cardiac pentru exerciţii fizice.

Apple a întărit şi funcţiile de securitate în noul iOS. Aceasta a lansat Safety Check în aplicaţia de setări, care le permite utilizatorilor să revoce accesul la date personale, cum ar fi locaţia.

De asemenea, utilizatorii se pot deconecta de la conturile iCloud de pe alte dispozitive pentru o mai mare siguranţă de pe pagina Safety Check.

Noul MacOS, denumit Ventura, va avea actualizări ale aplicaţiei Mail, actualizări ale software-ului camerei foto şi funcţii îmbunătăţite de productivitate.