Ion Cristoiu: De ce nu mai e şi acum aşa? După depunerea Jurămîntului miniştrii noului Guvern ieşeau de la Palatul Regal în aplauzele mulţimii

• Ion Cristoiu: Pe 27 martie 1926, Ionel Brătianu depune Regelui Ferdinand demisia Guvernului Brătianu, la putere din 1922. Se încheia un mandat constituţional. După patru ani de guvernare autoritară Ionel Brătianu trebuia să treacă în Opoziţie. Duminică, 28 martie 1926, au loc consultările Regelui cu şefii partidelor de Opoziţie.
• Ion Cristoiu: Pînă la urmă, sub influenţa Reginei Maria, pilotată de Barbu Ştirbei, Regele îl desemnează ca premier pe Averescu. Manevra fusese iniţiată şi dirijată de Ionel Brătianu, care a pus un premier de paie, în speranţa că tot el va guverna.
• Ion Cristoiu: Tot lui Nicolae Bratu îi datorăm descrierea atmosferei din stradă din momentul de excitaţie colectivă numit depunerea Jurămîntului de către noul guvern, o realitate tipică interbelicului, azi dispărută: Ieşirea noilor miniştri de la Palatul regal din Piaţa Palatului regal în aplauzele mulţimii.

Citind pentru eseul despre cuvîntul fripturist, de care toţi de azi sînt convinşi că l-a născocit Caragiale, cînd în realitate e opera lui Nicolae Iorga, sau mai bine zis opera furiei lui Nicolae Iorga că n-a ajuns el la friptură, aflu din presa vremii atmosfera din Bucureşti ori de cîte ori apare o Criză politică, înţelegînd prin asta căderea unui guvern şi formarea altuia. Pe 27 martie 1926, Ionel Brătianu depune Regelui Ferdinand demisia Guvernului Brătianu, la putere din 1922. Se încheia un mandat constituţional. După patru ani de guvernare autoritară Ionel Brătianu trebuia să treacă în Opoziţie. Duminică, 28 martie 1926, au loc consultările Regelui cu şefii partidelor de Opoziţie, Nicolae Iorga de la Partidul Naţional, generalul Averescu, de la Partidul Poporului şi Ion Mihalache de la Partidul Ţărănesc. E limpede pentru toată lumea că Regele va desemna ca premier al unui guvern de alegeri pe liderul unui partid din Opoziţie. Se pariază pe Iuliu Maniu, copreşedintele Partidului Naţional. În coaliţie cu Ion Mihalache, Iuliu Maniu ar putea face un guvern. Perspectiva ca după patru ani de guvernare liberală, ce a părut infinită, să vină la putere Opoziţia a dat Crizei politice dimensiuni uriaşe. Despre atmosferă din Bucureşti o imagine ne-o dă reportajul din Universul, 31 martie 1926, publicat sub titlul Cum se desfăşoară criza politică. Consultările M. S. Regelui. Atitudinea partidelor politice:

„Frămîntările politice, cari au mers crescînd, pe măsura ce parlamentul şi guvernul liberal se apropiau de ziua expirării legislaţiunei, au sporit considerabil sîmbătă, iar duminică toată ziua au ajuns la o intensitate necunoscută în viaţa noastră politică de pînă acum.

Fireşte, mai cu aprindere s-a agitat şi s-a frămîntat lumea politică, dar şi lumea cealaltă s-a pasionat să discute evenimentele politice de acum.

Pretutindeni furnicar. În toate cercurile şi în toate părţile, unde se întîlneau doi oameni, discuţia primă se încingea despre politică.

Cum se va rezolvi criza ministerială, cine va alcătui noul guvern şi din cine, întreba toată lumea.

Combinaţiile cele mai variate, presupuneri de tot felul se născoceau; se purtau vorbe, şoapte; s-au făcut nesfîrşite prinsori, multe pe sume însemnate şi la condiţii de cote cari se întîlnesc numai la pariurile de curse şi la matchurile celebre. Partidele şi combinaţiile au fost transformate în acţiuni şi s-a încins între pasionaţii de politică un joc fantastic de bursă politică. De jocul acesta pasionat politic au fost cuprinse, ca de o vrajă, şi femeile şi atîtea familii paşnice, dintre ale căror preocupări obişnuite politica nu intra şi nu ispitea.

Cluburile politice fremătau de lumea partizanilor partidelor respective şi de asemenea fruntaşii politici toţi erau asediaţi de prietenii curioşi să afle, să cunoască mai curînd ce se pune la cale şi cît mai multe taine.

În clocotul şi vălmăşagul acesta de veşti, în lupta aceasta aprigă a lumii întregi, conducătorii de partide, înconjuraţi de cei mai credincioşi şi mai isteţi, pregăteau cu grije şi nădejdi bune formaţiunea cabinetului nou şi alegeau oamenii, care să fie aşezaţi la conducerea autorităţilor administrative.

Conducătorii partidelor opoziţiei unite au avut Sîmbătă şi Duminică întrevederi politice cu scopul de a ajunge la încheierea unui acord de guvernare, care să înlesnească rezolvarea mai grabnică a crizei ministeriale.”

Nicolae Bratu, director şi proprietar al săptămînalului Foaia poporului, oficios al Partidului Naţional, ajuns de la Sibiu la Bucureşti pentru a se documenta la faţa locului, surprinde şi el atmosfera de după audienţele de la Palat. Fuseseră în audienţă: PNR prin Nicolae Iorga, Partidul Ţărănesc, prin Ion Mihalache, Partidul Poporului, prin generalul Averescu. Toată lumea paria pe desemnarea unuia dintre cei doi lideri, Maniu sau Mihalache. Scrie Nicolae Bratu în Foaia poporului din 4 Aprilie 1926:

„Ce se petrecuse pînă acum? Două rînduri de audienţe. Toţi bine primiţi, dar nu era încă nimic clar. Ce discuţii şi frămîntări au fost în această seară, la cluburile politice, în cafenele, pe străzi, e greu de închipuit.

Foarte mulţi legau rămăşaguri pe mii, ba chiar zeci de mii de lei. Afară de foarte puţine persoane singuratice, toată lumea socotea sigur cu formarea unui guvern al Partidului Naţional în frunte cu Maniu sau naţional-ţărănesc în frunte tot cu Maniu.”

Aşa o fi şi acum, cînd s-au încheiat consultările de la Cotroceni?

Pînă la urmă, sub influenţa Reginei Maria, pilotată de Barbu Ştirbei, Regele îl desemnează ca premier pe Averescu. Manevra fusese iniţiată şi dirijată de Ionel Brătianu, care a pus un premier de paie, în speranţa că tot el va guverna.

Tot lui Nicolae Bratu îi datorăm descrierea atmosferei din stradă din momentul de excitaţie colectivă numit depunerea Jurămîntului de către noul guvern, o realitate tipică interbelicului, azi dispărută:

Ieşirea noilor miniştri de la Palatul regal din Piaţa Palatului regal în aplauzele mulţimii.

Miniştrii despre care e vorba în propoziţia de mai jos sînt cei ai Guvernului Averescu, desemnat de Ferdinand sub forma unei lovituri năprasnice date Opoziţiei întruchipate de Partidul Naţional şi de Partidul Ţărănesc:

„Clubul Partidului Naţional e în dosul Palatului Regal din Calea Victoriei. Ieşind în stradă, abia mă pot strecura prin mulţimea care se adunase în piaţa din faţa Palatului. Sosesc tocmai în momentul potrivit, spre a vedea cu ochii mei primirea ce se face noului guvern la ieşire. E ora unu şi jumătate după amiază. Noii miniştri ieşind din palat, se aşază pe treptele palatului, unde sunt fotografiaţi. După aceea se urcă în automobile închise (cum e prescris) şi pornesc spre Capşa. Lumea aplaudă.”

Universul de joi 1 Aprilie 1926 surprinde atmosfera intrării la Palat pentru depunerea Jurămîntului. O atmosferă care spune multe despre mult cîntata democraţie interbelică:

„Marţi 9 (30 martie 1926 – n.n.) la ora 10 M. S. Regele a venit la palatul regal din centru.

La ora 12 şi 10 au început să sosească şi noii miniştri să depună jurămîntul.

La ora 12 şi 23 a sosit, cel din urmă, şi d. gen. Averescu, preşedintele noului guvern, iar la ora 12 şi 30 precis, miniştrii au urcat sus, în sala tronului, unde au depus jurămîntul în faţa Suveranului şi a preoţilor.

Frămîntarea rămăsese în plin, de cu noaptea, cînd se încrucişaseră felurite zvonuri. Unele versiuni porneau numai din fantezie. Altele, – cele mai multe, – din încercarea de a se face presupuneri întemeiate pe logică. Ultimele, mai discret rostite, dar care, ieri dimineaţă, s-au impus, deoarece corespunseseră realităţilor.

Şi cînd la orele 9 d.m., s-a aflat, că d. gen. Averescu era la Cotroceni, ca­să primească însărcinarea, să formeze noul guvern lumea înghesuită în calea Victoriei de ziua frumoasă de primăvară şi de dorinţa să asiste la desfăşurarea întîmplărilor atît de pasionate, lumea aceasta imensă, în valuri, a căutat să se fixeze în faţa palatului regal din calea Victoriei ca să poată observa toate mişcările. Era masa cea mare a curioşilor, fără pretenţii de atitudini proprii si dornică să vadă şi să se asocieze la manifestaţiile indiferent de unde si cum pornite.

Autorităţile, cari prevăzuseră că avea să fie aglomeraţie mare şi avuseseră şi temerea că, poate, erau să se producă demonstraţii zgomotoase de stradă, luaseră întinse măsuri de ordine. Detaşamente puternice de armată aşteptau – gata să intervină – în diferite puncte din centrul Capitalei, în special, în jurul Palatului Regal. Pe calea Victoriei, de la ministerul Finanţelor, şi pînă la bulevard, şiruri de jandarmi, în monom, strejuiau marginile trotuarelor, silind mulţimea să circule. Comisari regali, ofiţeri de la comenduirea pieţei, ofiţeri de jandarmi, inspectori de poliţie, inspectori de siguranţe, pretutindeni.

Cu cît se apropia mai mult amiaza, – adică vremea, cînd se ştia, că miniştri cei noui aveau să se ducă la palat, – cu atît se îngroşau rîndurile curioşilor.”

Universul din 1 Aprilie, apărut pe 31 martie 1926, după amiaza confirmă într-un articol luarea unor Măsuri de ordine în Capitală:

„Autorităţile militare au luat, începînd de Duminică, întinse măsuri pentru menţinerea ordinii în Capitală.

Numeroase patrule de jandarmi circulă prin centrul oraşului. La prefectura poliţiei se află concentrat, în permanenţă, un regiment de jandarmi.

De Luni la prînz, toate trupele din garnizoană sînt consemnate în cazărmi.

De asemenea, sunt păzite milităreşte toate ministerele şi Palatul poştelor.

Ori, la 6 d. a., d. G. Tătărescu, subsecretaar de Stat la Interne, a fost la prefectura poliţiei spre a lua înţelegere cu autorităţile militare asupra măsurilor de ordine ce urmează a mai fi luate.

Ori, toată ziua, au fost concentraţi la poliţie, toţi inspectorii şi numeroşi comisari.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro