• Agenda discuţiilor dintre Julianne Smith şi Vasile Dîncu a făcut referire la evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi războiul din Ucraina.
  • Remarcând semnificaţia simbolică a acestei zile, în care se împlinesc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic România-SUA, ministrul Vasile Dîncu a subliniat că împreună cu apartenenţa la NATO şi UE, Parteneriatul Strategic româno-american reprezintă triada constructului securitar al ţării noastre.
  • Oficialul român a apreciat angajamentul îndelungat şi solid al SUA în vederea asigurării securităţii în zona Mării Negre, în special în această perioadă complicată, punctând, în acest context, prezenţa consolidată a militarilor americani în România.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit luni cu ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith, cei doi oficiali purtând discuţii despre evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi războiul din Ucraina, dar şi în contextul împlinirii a 25 de Parteneriat Strategic.

Agenda discuţiilor dintre Julianne Smith şi Vasile Dîncu a făcut referire la evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi războiul din Ucraina, deciziile aliate majore şi anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, de la Summit-ul NATO de la Madrid, care vizează în mod direct şi România, referitor la întărirea prezenţei forţelor SUA în ţara noastră, precum şi aspectele legate de cooperarea bilaterală România-SUA, în domeniul apărării.

Remarcând semnificaţia simbolică a acestei zile, în care se împlinesc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic România-SUA, ministrul Vasile Dîncu a subliniat că împreună cu apartenenţa la NATO şi UE, Parteneriatul Strategic româno-american reprezintă triada constructului securitar al ţării noastre. Oficialul român a apreciat angajamentul îndelungat şi solid al SUA în vederea asigurării securităţii în zona Mării Negre, în special în această perioadă complicată, punctând, în acest context, prezenţa consolidată a militarilor americani în România.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Summit-ul NATO de la Madrid, în centrul discuțiilor

Pe durata discuţiilor, cei doi oficiali au punctat faptul că Summit-ul NATO de la Madrid a fost un moment istoric care a asigurat cadrul pentru decizii strategice privind adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare şi apărare.

În context, ministrul Vasile Dîncu a salutat deciziile de la Summit-ul NATO de la Madrid privind consolidarea apărării aliate înaintate pe flancul estic, inclusiv în România. De asemenea, a reiterat importanţa anunţului preşedintelui american privind dislocarea suplimentară de efective militare americane în România, la nivelul unei brigăzi de luptă, ca parte a unui efort mai amplu privind prezenţa SUA în Europa, menţionând efortul şi contribuţia de până acum în sprijinul securităţii României şi a posturii colective la Marea Neagră.

Un alt subiect al discuţiilor a fost reprezentat de adoptarea unui nou Concept Strategic al Alianţei Nord-Atlantice, în care sunt menţionate importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea Alianţei, precum şi sprijinul pentru partenerii estici, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova.

În ceea ce priveşte sprijinul acordat Ucrainei, cei doi oficiali au apreciat că este nevoie de continuarea eforturilor, atât referitoare la asistenţa în funcţie de evoluţiile situaţiei de securitate, cât şi privind ajutorul pentru refugiaţi.