Grupul petrolier MOL a introdus plata pentru maşini electrice în patru staţii din Bucureşti, o premieră pe piaţa din România •În România există aproximativ 3.000 de maşini electrice, iar numărul lor este în creştere •Costul a 100 de km parcurşi cu maşina electrică este cu o treime mai redus decât cel cu o maşină cu motor clasic în cazul alimentării la benzinărie
  • Grupul petrolier MOL a introdus plata pentru maşini electrice în patru staţii din Bucureşti, o premieră pe piaţa din România

  • În România există aproximativ 3.000 de maşini electrice, iar numărul lor este în creştere

  • Costul a 100 de km parcurşi cu maşina electrică este cu o treime mai redus decât cel cu o maşină cu motor clasic în cazul alimentării la benzinărie

Compania Mol a introdus la patru benzinării din Bucureşti încărcarea cu plată a maşinilor electrice. Pentru a vă încărca maşina electrică la o benzinărie MOL, veţi plăti 29 de lei pentru o încărcare normală şi 44 de lei pentru o încărcare rapidă.

Compania spune că fiecare sesiune iniţiată se referă la o singură încărcare, indiferent de timpul petrecut la staţie sau de electricitatea consumată

Șoferiță: „Decât să nu existe, e bine şi cu plată, deşi costul nu e chiar mic”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Pentru şoferii de automobile electrice, există şi staţii publice de încărcare care oferă energie gratuit. Acestea pot fi utilizate în limita unei singure sesiuni de încărcare pe zi. Pentru ca sesiunea de încărcare să fie fără costuri, utilizatorii trebuie să se înregistreze în aplicaţia e-charge.

Loredana Samoilă, PR manager Kaufland România: „Avem staţii de încărcare pentru maşinile electrice în 24 de locaţii Kaufland şi continuăm să ne extindem. Anul trecut au fost încărcaţi aproximativ 1 milion kilowaţi oră”.

Există şi staţii de încărcare pentru maşinile electrice care sunt montate doar de decor. Reporterii Mediafax au găsit o staţie de încărcare care nu a funcţionat niciodată într-o parcare a unui magazin Mega Image din Băneasa.

Paznic: „Am văzut că au venit maşini şi au plecat pentru că staţia nu funcţionează. E montată, dar nu este în stare de funcţionare”.

Șoferiță: „Multe dintre ele dau erori în momentul în care încerci să-ţi încarci maşina. Deci foarte multe dintre ele nu sunt funcţionale”.

Proprietarii de mașini electrice îşi doresc, totuşi, mai multe staţii de încărcare in România şi si-ar dori ca statul să se implice mai mult în infrastructură.

Șoferiță: „Mult mai implicat. Avem nevoie de foarte multe staţii electrice. Chiar avem nevoie să se implice mai mult şi să creeze o infrastructră mai mare”

Specialiştii spun că avantajul pe care îl ai atunci când deţii o maşină electrică este faptul că poţi economisi destul de mult.

Alexandru Teodorescu, CEO Renovatio: „În cazul unei maşini de clasa Golfului, dacă ne raportăm la consumul pe 100 de kilometri, aceasta consumă cam 15 kilowati oră la suta de kilometri modelul electric, ceea ce înseamnă undeva la 10 lei dacă o încărcăm acasă sau 30 de lei dacă o încărcăm rapid la o staţie publică. Versus aceeaşi maşină cu carburant convenţional care la un consum de 7-8 litri la suta de kilometri ar da cam 45-48 de lei. Deci o diferenţă destul de mare.”

Aproximativ 2.000 de maşini electrice au fost livrate în România în ultimii trei ani, iar numărul acestora este în creştere, potrivit datelor Porsche România. Anul acesta, piaţa maşinilor electrice ar putea ajunge la 3.000 – 3.500 de unităţi, în funcţie de evoluţia programului Rabla Plus.

Rabla Plus este un program guvernamental prin care statul acordă o subvenţie de 45.000 de lei (circa 9.500 de euro) celor care vor să achiziţioneze o maşină electrică. În prezent, cel mai ieftin model de maşină electrică porneşte de la circa 20.000 de euro.