• Vasile Dîncu le-a transmis piloţilor militari că sunt în prima linie la frontierele, vigilenţi, atenţi în fiecare clipă, gata de o reacţie cât mai clară şi rapidă, în acord cu prevederile tratatelor la care România este parte.
  • Ministrul a precizat că „în mod evident, apărarea începe de acasă”, iar Forţele Aeriene Române, alături de celelalte categorii de forţe ale armatei României, au contribuit în mod direct, cu misiuni şi sarcini îndeplinite, la întărirea permanentă a capacităţii de apărare a ţării noastre.
  • Ministrul Vasile Dîncu a vorbit şi despre situaţia de securitate în zona Mării Negre, în contextul războiului din Ucraina.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a adus un omagiu, miercuri, de Ziua Aviaţiei Române, celor opt militari care au pierit la datorie, în luna martie, în catastrofa aeriană din Constanţa. El a vorbit şi despre situaţia internaţională, în contextul războiului din Ucraina şi importanţa apărării graniţelor.

Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, din 20 iulie, îi aduce pe toţi mai aproape de aviatorii români, deopotrivă militari sau civili, care sărbătoresc Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

Personalul aeronautic militar a participat, încă de la înfiinţarea acestei categorii de forţe, la toate marile conflagraţii în care România a fost angrenată în secolul trecut, contribuţia lor fiind de multe ori decisivă în obţinerea victoriei. Din păcate, preţul acestor misiuni a fost plătit, de multe ori, cu sânge.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

„Doresc să aduc un omagiu în primul rând celor opt militari pe care i-am pierdut, la datorie, în luna martie a acestui an, în catastrofa aeriană din judeţul Constanţa. Sacrificiul lor nu va fi nicicând uitat. Ei s-au alăturat întru eternitate galeriei eroilor aerului căzuţi pentru România, în toate timpurile, care au apărat, până la sacrificiul suprem, porţile albastre ale ţării noastre”, a transmis ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, de Ziua Aviaţiei Române.

Ministrul Vasile Dîncu a vorbit şi despre situaţia de securitate în zona Mării Negre, în contextul războiului din Ucraina.

„Situaţia de securitate generată de agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina şi implicaţiile acestui război pentru securitatea euro-atlantică necesită continuarea procesului de adaptare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei la noul context de securitate care se conturează la nivel regional începând din 24 februarie. Deciziile importante luate la Summit-ul de la Madrid au adus regiunea Mării Negre în centrul atenţiei planificatorilor strategici ai Alianţei, care vor echilibra, în perioada următoare, postura de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni pe întregul flanc estic. Noul Concept Strategic a creat premisele pentru o construcţie de securitate durabilă şi robustă de la Marea Baltică la Marea Neagră, care va aborda în mod unitar şi eficient dispunerea forţelor aliate în ţările NATO aflate în proximitatea zonei de conflict, prin pre-poziţionarea de tehnică şi echipamente defensive esenţiale şi construirea unei infrastructuri de sprijin pe întregul flanc. Aliaţii noştri se află deja aici, iar contribuţia lor va creşte gradual în perioada imediat următoare”, a spus Dîncu.

Ministrul a precizat că „în mod evident, apărarea începe de acasă”, iar Forţele Aeriene Române, alături de celelalte categorii de forţe ale armatei României, au contribuit în mod direct, cu misiuni şi sarcini îndeplinite, la întărirea permanentă a capacităţii de apărare a ţării noastre, şi-au adaptat timpul de reacţie la un ritm operaţional crescut şi au continuat misiunile şi antrenamentele executate în comun cu partenerii din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, atât în ceea ce priveşte executarea misiunilor de Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 proprii, cât şi executarea misiunilor din cadrul Activităţilor de Vigilenţă întărită şi de Poliţie Aeriană Întărită, alături de celelalte aeronave de luptă ale partenerilor din Germania, Italia, Marea Britanie sau Statele Unite al Americii.

„Continuăm, în acelaşi timp, în baza alocărilor de 2% din PIB asigurate în ultimii cinci ani şi ridicarea acestui nivel, începând din 2023, la 2,5% din PIB, eforturile de retehnologizare a Forţelor Aeriene cu sisteme şi tehnică moderne, interoperabile şi integrate, care să asigure saltul necesar pentru a putea aborda cu succes provocările actuale dar, mai ales, viitoare. În cadrul programelor esenţiale de înzestrare pentru aviaţia militară, amintim, în primul rând, avionul multirol, care va fi completat, în curând, cu încă două escadrile, prin achiziţia, modernizarea şi operaţionalizarea a încă 32 de aeronave F-16, ceea ce va deschide calea către etapa finală, respectiv dotarea cu aeronave de generaţia a V-a. La fel de importantă pentru securitatea ţării şi a teritoriului aliat este şi continuarea programului „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare – PATRIOT”, un sistem testat în luptă şi capabil să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale pe care rachetiştii sol-aer deja îl exploatează şi se pregătesc pentru recepţionarea următoarelor sisteme aferente acestui proiect. Discutăm, totodată, şi de modernizarea avioanelor şcoală IAR-99 sau de continuarea înzestrării cu radare de cercetare moderne, indispensabile în asigurarea avertizării timpurii realizate prin supravegherea permanentă a spaţiului aerian naţional şi parte importantă a misiunii de onoare a Forţelor Aeriene Române – apărarea spaţiului aerian al României, integrat în spaţiul aerian al Alianţei Nord Atlantice, precum şi de alte achiziţii de tehnică modernă, care se află în planificare şi pregătire”, a spus ministrul.

Vasile Dîncu le-a transmis piloţilor militari că sunt în prima linie la frontierele, „vigilenţi, atenţi în fiecare clipă, gata de o reacţie cât mai clară şi rapidă, în acord cu prevederile tratatelor la care România este parte. Ştiu că această capacitate vă este testată periodic şi, alături de forţele aeriene aliate care ne susţin, aţi reuşit să protejaţi cu succes spaţiul aerian românesc şi o veţi face în continuare, cu acelaşi ridicat simţ al datoriei. Doresc să vă mulţumesc pentru că faceţi din cerul României un spaţiu paşnic şi sigur, în special în contextul de securitate actual şi să vă transmit că atât Ţara cât şi Alianţa Nord-Atlantică se bazează pe dumneavoastră”.