• O echipă de oameni de ştiinţă crede că a găsit oraşul pierdut Natounia, situat în Kurdistanul irakian modern şi a cărui existenţă era cunoscută doar prin menţionarea sa pe monedele antice, potrivit Sky News.
  • Un oraş regal pierdut, în care credincioşii se rugau unei zeiţe a apei în urmă cu 2.000 de ani şi a cărui existenţă era cunoscută doar din monede antice, ar putea fi descoperit de oamenii de ştiinţă.
  • Se ştiu foarte puţine lucruri despre Natounia, despre care se crede că a făcut parte din Imperiul Part şi că a fost unul dintre multele oraşe din Orientul Mijlociu care s-au pierdut în antichitate.

O echipă de oameni de ştiinţă crede că a găsit oraşul pierdut Natounia, situat în Kurdistanul irakian modern şi a cărui existenţă era cunoscută doar prin menţionarea sa pe monedele antice, potrivit Sky News.

Un oraş regal pierdut, în care credincioşii se rugau unei zeiţe a apei în urmă cu 2.000 de ani şi a cărui existenţă era cunoscută doar din monede antice, ar putea fi descoperit de oamenii de ştiinţă.

Se ştiu foarte puţine lucruri despre Natounia, despre care se crede că a făcut parte din Imperiul Part şi că a fost unul dintre multele oraşe din Orientul Mijlociu care s-au pierdut în antichitate.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Dar acum cercetătorii cred că ştiu unde se află, pe locul unei fortăreţe antice din Kurdistanul modern, care a fost cercetată timp de un deceniu. Ipoteza intrigantă este rezultatul muncii unei echipe de arheologi condusă de Michael Brown, cercetător la Universitatea Heidelberg din Germania.

Potrivit cercetărilor lor, publicate în revista Antiquity, fortăreaţa montană Rabana-Merquly a fost cândva un centru regional important al Imperiului Part, o putere întinsă care acoperea părţi din Iran şi Mesopotamia în urmă cu aproximativ 2.000 de ani.

Situată pe flancurile Muntelui Piramagrun din Munţii Zagros, aşezarea avea fortificaţii de kilometri întregi, dar şi două aşezări mai mici. Din cauza poziţiei sale, cartografierea sitului a fost posibilă doar cu ajutorul dronelor. Mai multe campanii de săpături au fost efectuate între 2009 şi 2022, permiţând echipei internaţionale de cercetători să studieze rămăşiţele arheologice de la faţa locului.

O mare parte din cetate a fost uimitor de bine conservată şi include structuri care sugerează o utilizare militară. De asemenea, a fost descoperit un complex de tip sanctuar, unde ploile abundente produceau o cascadă într-o structură monumentală de piatră, cu o scară sculptată în roca de bază.

Cercetătorii spun că sanctuarul sugerează o legătură cu zeiţa Anahita, care era venerată ca divinitate a „apelor”. Mai mult, echipa de cercetători suspectează că Rabana-Merquly ar putea fi oraşul regal pierdut al Natouniei.

Până acum, existenţa Natouniei de pe Kapros, sau alternativ ca Natounissarokerta, fusese dovedită doar cu ajutorul a şapte monede de bronz datând din secolul I î.Hr. Potrivit unei interpretări ştiinţifice, toponimul Natounissarokerta este compus din numele regal Natounissar, fondatorul dinastiei regale Adiabene, şi cuvântul part pentru şanţ sau fortificaţie.

„Această descriere s-ar putea aplica la Rabana-Merquly”, susţine Brown.

Studiul de la Rabana-Merquly face parte dintr-o investigaţie mai amplă a aşezărilor şi a societăţii parte din zona muntoasă Zagros, de ambele părţi ale graniţei dintre Iran şi Irak.