• Cresc taxele pentru cei care muncesc part-time sau pe cont propriu, după ce PNL a promis în campanie că nu va creşte nicio taxă, afirmă Cătălin Drulă.
  • În opinia liderului USR, „mediul privat a dus greul în pandemie, iar acum statul nesimţit al specialilor tot pe el pune greul”.
  • Luni au intrat în vigoare mai multe modificări fiscale adoptate de Executiv. Astfel, contribuţiile la contractele part time sub nivelul salariului minim pe economie vor fi calculate la salariul minim.

Cresc taxele pentru cei care muncesc part-time sau pe cont propriu, după ce PNL a promis în campanie că nu va creşte nicio taxă, afirmă Cătălin Drulă: „Mediul privat a dus greul în pandemie, iar acum statul nesimţit al specialilor tot pe el pune greul”.

„De azi (luni – n.r.), cresc taxele pentru cei care muncesc part-time sau pe cont propriu. După ce PNL a promis în campanie că nu va creşte nicio taxă. Şi tot astăzi PNL şi PSD au ajuns la 17.000 de noi angajaţi la stat. Socialismul cu epoleţi bagă mâna adânc în buzunarul celor care muncesc onest ca să aibă bani pentru sinecuri de partid”, scrie pe Facebook Cătălin Drulă.

În opinia liderului USR, „mediul privat a dus greul în pandemie, iar acum statul nesimţit al specialilor tot pe el pune greul”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Soluţia corectă pentru România: tăierea sinecurilor, reducerea cheltuielilor cu clientela de partid, grija faţă de banul public”, conchide Drulă.

Luni au intrat în vigoare mai multe modificări fiscale adoptate de Executiv. Astfel, contribuţiile la contractele part time sub nivelul salariului minim pe economie vor fi calculate la salariul minim.