• Doi bărbaţi care sunt acuzaţi că au furat sume importante de bani din maşini parcate în diferite locuri din Capitală au fost arestaţi preventiv.
  • Cei doi îşi urmăreau victimele, apoi acţionau.
  • Cercetările au fost declanşate la data de 27 octombrie 2021, când poliţiştii din cadrul Secţiei 1 au fost sesizaţi de un bărbat că din autoturismul parcat la o adresă din Sectorul 1 i-au fost sustraşi 15.000 de lei.

Doi bărbaţi care sunt acuzaţi că au furat sume importante de bani din maşini parcate în diferite locuri din Capitală au fost arestaţi preventiv. Cei doi îşi urmăreau victimele, apoi acţionau.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare, sâmbătă, două mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbaţi, într-un dosar penal privind furtul unor sume de bani din autoturisme, în Sectorul 1.

În acest caz, cercetările au fost declanşate la data de 27 octombrie 2021, când poliţiştii din cadrul Secţiei 1 au fost sesizaţi de un bărbat că din autoturismul parcat la o adresă din Sectorul 1 i-au fost sustraşi 15.000 de lei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, la data de 13 aprile 2022, la nivelul Secţiei 2 Poliţie se înregistra plângerea unei persoane care reclama faptul că din autoturismul său, parcat la o adresă din acelaşi sector, persoane necunoscute i-au sustras 11.500 de lei.

Din cercetări realizate, poliţiştii au concluzionat că ambele fapte ar fi fost săvârşite de doi bărbaţi, unul dintre ei cunoscut oamenilor legii, din cauza infracţiunilor comise.

„Probatoriul administrat a relevat faptul că la data de 27 octombrie 2021, în jurul orei 13.00, în timp ce unul dintre bărbaţi ar fi urmărit persoana vătămată, bărbatul cunoscut cu preocupări de natură infracţională ar fi pătruns în autoturismul acesteia, prin folosirea unor chei potrivite sau mincinoase, iar din topedou ar fi sustras 15.000 lei. De asemenea, în cursul acestui an, la data de 13 aprilie, în jurul orei 17:30, acelaşi bărbat ar fi pătruns în interiorul altei maşini, din acelaşi sector, de unde ar fi sustras 11.500 de lei. Tot din cercetările efectuate, a reieşit faptul că bărbatul cunoscut cu preocupări de natură infracţională ar fi condus un autoturism, pus la dispoziţie de celălalt bărbat, fără a poseda permis de conducere”, transmite, duminică, Poliţia Capitalei.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă au fost puse în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele celor doi, bărbatul cunoscut cu preocupări de natură infracţională fiind depistat la un punct de trecere a frontierei. Cei doi au fost duşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore, iar instanţa a dispus arestarea acestora pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, furt calificat, complicitate la furt calificat şi conducere fără permis.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.