• Agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii au descins la reşedinţa fostului preşedinte american Donald Trump din Mar-a-Lago, în statul american Florida, anunţă fostul lider de la Casa Albă.
  • Ancheta vizează deţinerea ilegală de documente clasificate.
  • Acţiunea marchează o escaladare dramatică în monitorizarea lui Donald Trump de către autorităţi şi intervine în contextul în care se pregăteşte pentru a candida din nou pentru funcţia de preşedinte.

Agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au descins la reşedinţa fostului preşedinte american Donald Trump din Mar-a-Lago, în statul american Florida, anunţă fostul lider de la Casa Albă, iar, conform unor surse judiciare, ancheta vizează deţinerea ilegală de documente clasificate.

„După ce am colaborat şi am cooperat cu agenţiile guvernamentale relevante, acest raid neanunţat în casa mea nu era necesar şi nici adecvat. Acestea sunt vremuri întunecate pentru naţiunea noastră, în condiţiile în care frumoasa mea casă din Mar-A-Lago, în Palm Beach, Florida, este în prezent asediată, vizată de un raid şi ocupată de un grup mare de agenţi FBI. Nu i s-a mai întâmplat aşa ceva până acum unui preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Donald Trump, citat de agenţia The Associated Press.

Acţiunea, pe care FBI şi Departamentul Justiţiei nu au confirmat-o oficial deocamdată, marchează o escaladare dramatică în monitorizarea lui Donald Trump de către autorităţi şi intervine în contextul în care se pregăteşte pentru a candida din nou pentru funcţia de preşedinte. Percheziţia nu înseamnă neapărat că Donald Trump este suspectat de vreo faptă penală sau că va fi pus sub acuzare. În acest sens, oficialii federali vor trebui să prezinte dovezi că a fost comisă o infracţiune.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
PNL VINE CU EXPLICAȚII

Un oficial judiciar a declarat, sub protecţia anonimatului, că agenţii FBI au verificat dacă Donald Trump avea documente prezidenţiale suplimentare în reşedinţă sau documente clasificate din timpul mandatului prezidenţial. Agenţii FBI au verificat cel puţin un seif din reşedinţă.

Departamentul Justiţiei de la Washington anchetează de la începutul anului prezenţa unor documente clasificate în 15 cutii recuperate din reşedinţa de la Mar-a-Lago de Administraţia Arhivelor Naţionale. Legislaţia federală din SUA interzice depozitarea de documente clasificate în locuri neautorizate, dar Donald Trump ar putea pretinde în instanţă că, în calitatea de preşedinte, el deţinea în momentul preluării documentelor autoritatea absolută pentru declasificare.

Donald Trump este vizat şi de o investigaţie federală separată, referitoare la eforturile de a evita validarea rezultatelor scrutinului prezidenţial din 2020 şi la violenţele produse la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021.