• Guvernul conservator de la Varşovia a avertizat, marţi, că ar putea încerca demiterea prin moţiune a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
  • Guvernul de la Varşovia avertizează că va reacţiona ferm dacă nu primeşte aprobarea Comisiei Europene pentru virarea fondurilor de 35 de miliarde de euro, prin Planul de Relansare şi Rezilienţă.
  • Comisia Europeană a aprobat, în iunie, planul Poloniei, dar condiţionează furnizarea fondurilor de reformele din sistemul judiciar.

Guvernul conservator de la Varşovia a avertizat, marţi, că şi-ar putea intensifica retorica în disputele pe tema statului de drept şi a fondurilor comunitare cu Uniunea Europeană şi ar putea încerca demiterea prin moţiune a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Guvernul de la Varşovia avertizează că va reacţiona ferm dacă nu primeşte aprobarea Comisiei Europene pentru virarea fondurilor de 35 de miliarde de euro, prin Planul de Relansare şi Rezilienţă. Comisia Europeană a aprobat, în iunie, planul Poloniei, dar condiţionează furnizarea fondurilor de reformele din sistemul judiciar.

„Dacă reprezentanţii Comisiei Europene ne vor împinge la zid, nu vom avea altă soluţie decât să scoatem toate armele de care dispunem şi să ripostăm simetric”, a declarat, marţi, Krzysztof Sobolewski, secretarul general al formaţiunii de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS, dreapta), conform cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Politicianul polonez a sugerat că ar putea construi o alianţă în Parlamentul European pentru a depune o moţiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen.

„Noi am manifestat cea mai mare bunăvoinţă, dar concesiile pe care le-am făcut nu au produs niciun rezultat. Nu avem niciun motiv să ne îndeplinim obligaţiile”, a declarat, anterior, Jarosław Kaczyński, liderul formaţiunii politice.