• Nuclearelectrica a avut un profit de 1,2 mld lei în semestrul 1, o creștere cu 216% față desemestrul 1 din 2021.
  • Veniturile din vânzarea energiei au atins trei miliarde de lei.
  • Romgaz încheie prima jumătate a anului 2022 cu un profit net de 1,7 mld. lei.

Creștere spectaculoasă a veniturilor și, implicit a profitului pentru Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din Ro­mânia, care a încheiat primul semetru cu un profit de peste trei ori mai mare
decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Nici Romgaz nu stă rău. Raportează un profit dublu față de semestrul 1 din 2021.

„În primul rând, dacă ne uităm pe rezultatele obținute, da, sunt fabuloase aș spune. Pe de altă parte, ratele, dacă ne uităm puțin la ratele de profibilitate ale celor două companii, elle depășesc peste 20%. Acum, într-un context inflaționist, economică analiză este o rată normală. Cel puțin Nuclearelectrica a produs și vândut o cantitate mai mică decât în perioada precedentă de raportare, adică din anul precedent, ceea ce spune că tot profitul este generat exclusiv de creșterea prețurilor, în contextul în care populația suportă acest lucru.”, a spus Ovidiu Bunget, profesor universitar – FEAA Timișoara

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!