Ion Cristoiu: Primarul Capitalei „trebuie să îmbrace armură, să comande, să se războiască şi să cîştige”

• Ion Cristoiu: Dem Dobrescu a fost primar primar al Capitalei între 1929 -1934. Ajuns primar ca ţărănist, s-a dovedit atît de destoinic încît, cînd Guvernul liberal I. G. Duca, adus la putere de Duduia şi ca urmare a temenelelor făcute de liderul PNL Amantei regale, l-a suspendat, bucureştenii au ieşit în stradă.
• Ion Cristoiu: Liberalilor nu le convenea nicicum un primar ca Dem Deborescu. Pe de o parte, pentru că Primăria capitalei era o vacă de muls, pe de alta pentru că popularitatea primarului ţărănist îi stînjenea. Dem Dobrescu a fost demis de Guvernul Tătărescu pe 18 ianuarie 1933.
• Ion Cristoiu: Dem Dobrescu a rămas o legendă prin angajarea sa în modernizarea Bucureştilor. A modernizat Calea Griviţei, Calea Rahovei, Piaţa Universităţii, Soseaua Dudeşti, a salubrizat Oraşul, a înfiinţat primele ştranduri pentru adulţi, a plantat fîntîni publice.

Ion Cristoiu: Dem Dobrescu a fost primar primar al Capitalei între 1929 -1934. Ajuns primar ca ţărănist, s-a dovedit atît de destoinic încît, cînd Guvernul liberal I. G. Duca, adus la putere de Duduia şi ca urmare a temenelelor făcute de liderul PNL Amantei regale, l-a suspendat, bucureştenii au ieşit în stradă.

Ion Cristoiu: Liberalilor nu le convenea nicicum un primar ca Dem Deborescu. Pe de o parte, pentru că Primăria capitalei era o vacă de muls, pe de alta pentru că popularitatea primarului ţărănist îi stînjenea. Dem Dobrescu a fost demis de Guvernul Tătărescu pe 18 ianuarie 1933.

Ion Cristoiu: Dem Dobrescu a rămas o legendă prin angajarea sa în modernizarea Bucureştilor. A modernizat Calea Griviţei, Calea Rahovei, Piaţa Universităţii, Soseaua Dudeşti, a salubrizat Oraşul, a înfiinţat primele ştranduri pentru adulţi, a plantat fîntîni publice.

1. Chiar dacă plecat din ţară şi concentrat acum, prin obiectul călătoriei, asupra Surorilor Brontë, găsesc imboldul de a reproduce mai departe din volumul de interviuri În halat şi papuci, apărut la editura Vremea, în anii dintre cele două Războaie, ca o culegere de interviuri mondene publicate în revista Încotro?

Dem Dobrescu a fost primar primar al Capitalei între 1929 -1934. Ajuns primar ca ţărănist, s-a dovedit atît de destoinic încît, cînd Guvernul liberal I. G. Duca, adus la putere de Duduia şi ca urmare a temenelelor făcute de liderul PNL Amantei regale, l-a suspendat, bucureştenii au ieşit în stradă. A fost readus în funcţie după o săptămînă, la 26 noiembrie 1933. Liberalilor nu le convenea nicicum un primar ca Dem Deborescu. Pe de o parte, pentru că Primăria capitalei era o vacă de muls, pe de alta pentru că popularitatea primarului ţărănist îi stînjenea. Dem Dobrescu a fost demis de Guvernul Tătărescu pe 18 ianuarie 1933, la puţin timp de la instalarea noului premier, în locul celui mort.

Dem Dobrescu a rămas o legendă prin angajarea sa în modernizarea Bucureştilor. A modernizat Calea Griviţei, Calea Rahovei, Piaţa Universităţii, Soseaua Dudeşti, a salubrizat Oraşul, a înfiinţat primele ştranduri pentru adulţi, a plantat fîntîni publice. Reamintesc toate acestea pentru a lămuri de ce autorii interviului deschid întrebările cu un text despre dificultăţile întîmpinate de Dem Dobrescu:

„Avocat şi primar – d. Dem Dobrescu pledează cauza Bucureştilor cu pasiunea care ar pune-o pentru un proces la bară. Şi ce minunată şi pasionantă, totdată, această pledoarie pentru a ridica oraşul la nivelul capitalelor Occidentale!

Este nevoie de pledoarie? Într-un oraş cu trecut şi tradiţie chestiunea nici nu s-ar pune. Dar aici – la încrucişarea curentelor şi pasiunilor, mentalităţilor şi îngustimilor dintre Occident şi Orient – totul este de început; pînă şi chemarea la lumină şi aer trebuie să îmbrace imperativul, să recurgă la argumentaţie şi peroraţie. Iată de ce fiecare pas înainte, fiecare cîştig în edilitate, fiecare porţiune de pavaj, metru de piatră, sau parter de flori, este rezultanta unei lupte «sans merci». Primarul, în această cetate a lui Bucur ce vrea să se păstreze tembel rustică şi leneşă, orientală şi murdară ca pe timpul pastoralelor şi grigoreştilor – trebuie să îmbrace armură, să comande, să se războiască şi să cîştige.”

2. Excesiva prudenţă a premierului Ionel Brătianu nu e o noutate. Fiul lui Ion C. Brătianu cumpănea îndelung şi minuţios înainte de a lua o decizie. În acelaşi timp, el manifesta o prudenţă ieşită din comun şi în raport cu oamenii. Constantin Stere îi fusese un apropiat. În romanul autobiografic În preajma revoluţiei, rebelul basarabean îl face personaj pe Ionel Brătianu, sub numele Aurel Crăsneanu. Spusele lui Răutu despre Aurel Crăsneanu sunt astfel dezvăluirile lui C. Stere despre Ionel Brătianu. Se conturează o personalitate prudentă, dar şi sceptică, deoarece grija lui Ionel Brătianu de a nu lăsa nici o dovadă palpabilă, exprimă o neîncredere funciară în oameni:

„Acesta întotdeauna avea mai mare grijă să nu facă nici un gest şi să nu spună nici un cuvînt care ar putea vreodată să dea o armă împotriva lui.

Cînd avea de făcut o comunicare identică la doi prieteni politici, oricît de «siguri», nu le vorbea niciodată în prezenţa amîndurora; ci îi chema pe fiecare în parte într-un colţ şi le şoptea la ureche, pentru ca niciunul să nu poată eventual servi ca martor pentru celălalt.

Şi chiar cînd stătea de vorbă cu cineva între patru ochi, în aparenţă fără nici o jenă, în realitate îşi cîntărea fiecare cuvînt, pentru ca la nevoie să-i poată da interpretarea ce i-ar conveni.

Răutu ajunse mai tîrziu să creadă că nici un cuvînt nu i-a scăpat vreodată spontan, fără premeditare, cumpănire şi combinaţiune – probabil nici măcar în numeroasele lui aventuri romantice.

Mulţi ani, se părea că-i lega o strînsă prietenie. Totuşi, Răutu n-a primit niciodată un rînd scris de mîna lui Aurel Crăsneanu.

Chiar pentru scrisori «personale» şi «confidenţiale» avea un secretar special, George Ciorescu, care ştia de minune să-i contrafacă scrisul şi iscălitura…

Scrisul propriu constituie o mărturie irevocabilă…”.

Un sceptic în materie de oameni?

Nici vorbă.

Un veritabil politician. Pentru că numai un veritabil politician ştie că-n bătălia pentru putere – cea care dă esenţa politicii din totdeauna- nu există prieteni. Ba chiar nici fraţi.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro