În pauza de masă a unei sesiuni de lucru cu o echipă faină de leadership iese cheful care ne servește mâncarea să ne spună câteva cuvinte despre ce ne-a preparat și filosofia lui generală despre a conduce o bucătărie.

Ascultam curios cum povestea, mai ales partea cu managementul oamenilor.

La un moment dat ne spune că el nu are rețetar. Când l-am întrebat de ce, mi-a zis că dacă ar avea rețetar, oamenii cu care lucrează s-ar plafona. Nu ar mai fi nevoie de atenție, de gândire, de inovație, ci ar aplica rețeta care s-a născut în capul altcuiva.

În locul rețetelor el preferă să vorbească oamenilor despre gust și despre filosofia lui, în felul ăsta fiecare înțelege cadrul în care lucrează, însă are libertatea de a se juca și a inova în acel cadru.

Mi s-a părut o idee foarte faină.

Probabil am și văzut prea mulți manageri care încearcă să controleze totul și să le spună oamenilor ce și cum să facă. E un mod în care repetăm patternuri, în încercarea de a replica un succes din trecut, mai mic sau mai mare. În felul ăsta învățăm foarte puțin spre deloc.

Dar micromanagementul poate părea calea mai ușoară. Ne dă iluzia controlului și ne poate crea ideea că este nevoie de noi să le spunem oamenilor ce să facă.

Nu e mai frumos însă să avem încredere în noi? Că neîncrederea în oameni vine din nesiguranțele noastre.

A le crea oamenilor un cadru în care să performeze necesită atenție continuă, ajustări perpetue, comunicare și atenție. Însă, dacă ne uităm la rezultate, de fiecare dată merită.