În copilărie, adormeam cu gândul că o zână bună veghează asupra mea de pe cerul înstelat. Azi, știu că e adevărat. La fel ca Zâna albastră a lui Pinocchio, e italiancă. Nu, nu te mint: o cheamă Samantha Cristoforetti!

Pasionată de zbor, milaneza studiază ingineria mecanică la München, aeronautica la Toulouse și tehnologia la Universitatea Mendeleev din Moscova. Ca absolventă a Academiei Aeronautice, e printre primele italience locotenent și pilot de vânătoare. E calificată pe 6 tipuri de avioane NATO, cu peste 500 ore de zbor. Dar Samantha vrea mai mult. În 2009, Agenția Spațială Europeană (ESA) o alege dintre 8000 candidați. După 5 ani de antrenament, pleacă în spațiu. 200 zile mai târziu, Samantha deține recordul pentru cea mai lungă misiune a unei femei, dar și a unui european.

Pe lângă experimentele științifice obișnuite, ea are un mod special de a păstra legătura cu cei de jos. E antrenoarea live a programului ”Train Like an Astronaut”, 9 săptămâni de exerciții fizice pentru copii între 8-12 ani. E italiancă, așa că instalează la bord ISSpresso, primul espressor în imponderabilitate. Revine la sol și participă la misiunea americană NEEMO, unde astronauții se antrenează într-un laborator pe fundul oceanului. În aprilie 2022, pleacă iar acolo sus.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ
E-SKIN IMITĂ ATINGEREA UMANĂ
PROGNOZA METEO DE PAȘTE

Ne trimite primul video Tik Tok de la bord, apoi iese afară, pentru un spacewalk de peste 7 ore! Când o femeie schimbă o roată, unii șoferi râd. Însă deasupra lor, altă femeie instalează brațul robotic european al Stației Spațiale. În puținele clipe libere, Samantha adaugă chineza la cele 5 limbi pe care le știe și supraveghează online educația celor doi fii. Da, această profesionistă e și soție și mamă!