• Bill Gates spune că virusul a adâncit inegalitatea socială și economică
  • Fondatorul Microsoft afirmă că pandemia încetinește obiectivele de dezvoltare globală adoptate de ONU
  • Agenda 2030 a ONU, adoptată de liderii mondiali în 2015, constituie un angajament de a eradica sărăcia și de a asigura dezvoltarea durabilă peste tot în lume.


Pandemia de coronavirus a nimicit progresul în atingerea unor țeluri înalte, cum ar fi eradicarea sărăciei și foametei mondiale în următorul deceniu, iar daunele economice ale COVID-19 arată cât de mult e necesară o o evoluție globală, spune Bill Gates, transmite Reuters.

În întreaga lume, virusul a adâncit inegalitatea socială și economică în domenii precum educația, serviciul de plăți și accesul la asistența medicală, a declarat Gates în remarcile unui raport de dezvoltare globală, lansat luni de Fundația Bill & Melinda Gates.

Raportul subliniază modalitățile prin care COVID-19 a provocat daune economice și a deraiat progresele în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare globală adoptate de Organizația Națiunilor Unite în urmă cu cinci ani.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Pandemia COVID-19 nu doar că a oprit progresul, ci a dat înapoi”, a declarat fondatorul Microsoft, în cadrul unei conferințe de presă.

În 2015, membrii ONU au adoptat în unanimitate 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, cunoscute sub numele de ODD, care a fost citit ca un model de sarcini ambițioase. Statele lumii s-au angajat să elimine sărăcia, foametea, inegalitatea de gen și să extindă accesul la educație și asistență medicală.

Agenda 2030 care cuprinde cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale.

  1. Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context.
  2. Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile.
  3. Sănătate şi bunăstare – Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă.
  4. Educaţie de calitate – Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi.
  5. Egalitate de gen – Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor.
  6. Apă curată şi sanitaţie – Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi sanitaţie pentru toţi.
  7. Energie curată şi la preţuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern.
  8. Muncă decentă şi creştere economică – Promovarea unei creşteri economice susţinute, deschise tuturor şi durabile, a ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi a unei munci decente pentru toţi.
  9. Industrie, inovaţie şi infrastructură – Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei.
  10. Inegalităţi reduse – Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi de la o ţară la alta. 
  11. Oraşe şi comunităţi durabile – Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile. 
  12. Consum şi producţie responsabile – Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile.
  13. Acţiune climatică – Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor.
  14. Viaţa acvatică – Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.
  15. Viaţa terestră – Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului  și stoparea pierderilor de biodiversitate.
  16. Pace, justiţie şi instituţii eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile. 
  17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor – Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă.