• Președinta Republicii Moldova a declarat că autoritățile moldovene fac eforturi mari pentru a asigura electricitatea și gazul, iar societatea, la rândul ei, face eforturi. 
  • Maia Sandu a arătat că în octombrie, consumul de gaze a scăzut cu 57 de procente și cel de electricitate cu 14 procente față de octombrie anul trecut.
  • Președinta a mulțumit țărilor UE pentru ajutor și în mod deosebit.

Apel la pace făcut de Maia Sandu, într-o conferinţă de presă cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, astăzi, la Chişinău.

„Pacea este vitală pentru bunăstarea întregului continent şi este esenţială pentru noi aici, în Republica Moldova, unde riscurile de securitate au crescut de la începutul războiului. Războiul a adus ţării noastre pagube economice şi sociale enorme pe care fiecare cetăţean le poate simţi” , a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, într-o conferinţă de presă cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Chişinău, capitala Republicii Moldova.

Ne confruntăm cu cea mai gravă criză energetică din ultimele trei decenii, o criză în care resursele energetice sunt folosite ca arme care vizează democraţia şi acest război energetic se petrece nu numai în Republica Moldova.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Autorităţile depun eforturi uriaşe pentru a asigura resursele energetice pentru ţară şi pentru a reduce povara preţurilor la energie asupra oamenilor şi a economiei. Gospodăriile şi întreprinderile au redus consumul de energie.

În octombrie, consumul de gaz a scăzut cu 57%, iar energia electrică cu 14% faţă de luna octombrie a anului trecut. Totuşi, situaţia continuă să fie dificilă şi putem face faţă acestei crize energetice” , a adăugat Maia Sandu.