Nu ți-e rușine? Să te plimbi prin oraș cu decapotabile de 80.000 de euro și să nu ratezi un weekend în cluburile din Herăstrău cu șampanie și pipițe și să-mi zici mie că nu ai bani să plătești After school-ul copilului? Am bani, nu asta-i problema. Dar nu-i doar copilul meu, e și al tău. Și ar trebui să ai și tu o contribuție. De bun simț. Nu ți-am cerut bani pentru mine, nici măcar să mi-i dai mie. Îi poți vira direct în contul lor. 1.500 de lei pe lună. La valoarea ta? 1.500 de lei pe lună. Pentru copilul tău!

A zis că-și asumă el cheltuiala asta. Că vrea să contribuie și el cu ceva. Și contribuie de nu mai poate. Oricât de mulți bani aș avea, treaba asta mă scoate din minți. Mă culc cu nervi, mă scol cu nervi. Ce fac? Îi spun copilului că nu-l mai trimit la After până nu plătește taică-su? Ce vină are Maria? Îi spun să îi ceară bani pentru After? Nu vreau să o pun la mijloc în acest război atât de josnic. Ce-mi rămâne de făcut? Să stau să mă rog de el și să-i dau mesaje lună de lună, mă obosește. Și simt că mă înjosesc. Așa că plătesc tot eu. Bine că am cu ce. E copilul, se pare doar al meu, dar în care aș investi tot ce am. Desigur, n-am uitat de un print screen cu minunata conversație cu fostul soț pe WhatsApp. Asta în caz că îmi spune Maria vreodată: “Vai, ce minunat e tata! Cum ai putut să-l părăsești?” Să vadă și ea cât e de minunat. Dosarul e lung. Dar e ținut bine. Pentru că nu vreau să sufere copilul. Nu vreau să-și urască tatăl. Pentru Maria, e important să aibă o relație bună cu tatăl ei. Pentru Maria, e vital să se simtă susținută și iubită de ambii părinți. Dar dosarul e pus la păstrare, în caz că aud reproșuri mai târziu. Prin adolescență, când sunt copiii mai rebeli și într-o veșnică dispută cu părinții. Sfatul meu: adună cât mai multe dovezi în favoarea ta și a sacrificiului pe care l-ai făcut în calitate de mamă. Nu știi niciodată când încearcă fostul să întoarcă împotriva ta copilul. Better safe than sorry. Sunt sigură!