• Studenții se mută cât ai clipi cu ajutorul unei noi aplicații
  • Proprietarii stau liniștiți, în timp ce aplicația le găsește chiriași
  • E vorba despre o aplicație căreia i se mai spune și Tinderul imobiliarelor

Sunt oameni care își găsesc sufletele pereche cu ajutorul unor aplicații pe mobil. Cine își caută perechea online poate să-și găsească acum și locuința ideală pentru închiriat.

I se mai spune Tinder-ul imobiliarelor. Tu vii cu preferențele, iar aplicaţia îţi arată locuințele disponibile. Când una anume te atrage, asigură-te că ai bani înainte să-i treci pragul. Aplicația are grijă să nu fiți deranjați nici tu, nici proprietarul. El împuterniceşte compania fondatoare să găsească chiriaşi, să încaseze şi să îi transfere banii. Utilizatorii aplicației o laudă, dar sunt contraziși de agenții imobiliari, care spun că serviciile lor nu pot fi înlocuite de o simplă invenție.

Alexandru Teodorescu, proprietarul unui apartament: „În primul rând pe mine m-a scăpat de orice fel de grijă. Orice fel de grijă însemnând vine astăzi chiriaşul, mâine pleacă, poate stă o saptămână, poate stă un an, du-te fă contracte aleargă după ei, nu au respectat niste termene din contract, nu mi-a fost plătită chiria.“

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Vlad Vlăsceanu, consultant imobiliar: „Un agent imobiliar îţi poate spune inclusiv despre vecinătăţi, zonă, despre apropierea spre anumite puncte de interes, îţi poate oferi o paleta mai mare de proprietăţi.“

Românii sunt tot mai înghesuiţi, spune Ziarul Financiar. Suprafaţa medie a locuinţelor livrate în 2019 în România a scăzut la 63 mp, cel mai puţin din ultimii 20 de ani. Există totuși o latură pozitivă. Suprafețele modeste sunt mai ieftine și, dacă te ambiționezi puțin, poți să le faci să pară mai spațioase. Totul este să alegi mobila potrivită.