• SUA, Brazilia și India au raportat împreună 15 milioane de infectări
  • Un nou record de infecții în Germania
  • China raportează o nouă creștere bruscă a cazurilor noi
  • India a înregistrat ieri 97.894 de cazuri noi de Covid-19

Numărul de cazuri confirmate de Covid-19 în întreaga lume a depăşit 30 de milioane, potrivit Universității Johns Hopkins. SUA, Brazilia și India au raportat împreună 15 milioane de infectări – 50% din cazurile COVID-19 din lume.

Germania raportează cel mai mare număr de cazuri Covid-19 după 23 aprilie

În ultimele 24 de ore, Germania a raportat 1.916 de cazuri noi cu Covid-19, astfel bilanțul total ajunge la 267.773, potrivit datelor raportate de Institutul german de boli infecțioase, Robert Koch.

Aceasta este cea mai mare cifră zilnică raportată din 23 aprilie, când au fost înregistrate 2.481 de cazuri.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

De asemenea, au fost raportate 7 noi decese, bilanțul total ajungând la 9.378.

China a informat despre o nouă creștere bruscă a cazurilor noi de infectare cu coronavirus

China continentală a raportat, pentru joi, 32 de cazuri noi de coronavirus – cea mai mare cifră înregistrată zilnic în ultima lună.

Comisia Națională de Sănătate spune că toate cazurile noi sunt importate din alte țări.

China continentală nu a raportat nicio infecție locală cu Covid-19 de la mijlocul lunii august.

Franța: Nou record de cazuri în 24 de ore

Joi, Franța a înregistrat 10.593 de noi cazuri Covid-19, raportate în ultimele 24 de ore. Bilanțul total a ajuns la 415.481, anunță Ministerul Sănătății.

Recordul anterior a fost de 10.561 înregistrat pe 12 septembrie.

Țara care a raportat aproape 100.000 de infecţii în ultimele 24 de ore

India a a înregistrat 97.894 de cazuri cu COVID-19, marcând astfel cea mai mare creştere zilnică de la începutul pandemiei până acum, scrie CNN.

De asemenea, țara a declarat 1.132 de decese cauzate de coronavirus.