• Un șofer de 20 de ani a condus o Tesla Model S cu 150 de kilometri/oră în timp ce dormea.
  • Poliția din Canada l-a sancționat cu amendă, suspendarea permisului și un proces.
  • Mașinile autonome sunt din ce în ce mai problematice pentru autorități.

Poliția din Canada a amendat un bărbat de 20 de ani pentru viteză și condus periculos, după ce l-au găsit dormind la volanul mașinii sale, relatează The Guardian.

Acesta conducea o mașină autonomă Tesla Model S, pe o autostradă din provincia Alberta, și avea o viteză de 150 de kilometri/oră. Limita de viteză pentru majoritatea autostrăzilor din Canada este de 110 kilometri/h.

,,Mașina părea să se conducă singură, cu peste 140 km/oră, cu ambele scaune din față complet lăsate pe spate și amândoi pasagerii dormind”, a declarat poliția canadiană.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Polițiștii din canada au anunțat ieri acuzațiile și au declarat că pe 9 iulie au primit o plângere despre un Tesla Model S, care circula cu viteză pe autostrada din apropierea orașului Ponoka.

Șoferul, un bărbat de 20 de ani, sancționat cu amendă, suspendarea permisului și proces

Șoferul, un bărbat de 20 ani provenind din învecinata Columbia Britanică, a fost sancționat cu o amendă și cu suspendarea permisului pentru 24 de ore, pe motiv de condus în stare de oboseală.

De asemenea, autoritățile au decis să-l sancționeze pe tânărul șofer și cu o întâlnire în instanță, în decembrie.

Mașinile autonome, provocare pentru autorități

Dezvoltarea vehiculelor autonome, inițiată de compania de mașini electrice Tesla, a reprezentat o provocare pentru autoritățile care încearcă să determine siguranța și eficacitatea sistemelor de la bord.

În ianuarie, un șofer din Ontario a fost sancționat pentru condus imprudent, după ce ofițerii l-au văzut folosindu-și mâinile pentru a-și curăța dinții, în loc să fie atent la drum, iar mașina avea o viteză de 135 kilometri/oră.

Cu 2 luni înainte, o mașină Tesla a fost observată pe contrasens, de data aceasta, fără vreun șofer la volan.

În Statele Unite, oficialii investighează un număr îngrijorător de accidente mortale a căror cauză este această funcție „autopilot”. Printre cazurile investigate se află și cel al unui șofer prins că se juca pe telefon.

„Deși constructorii de automobile au implementat pe mașinile noi sisteme de protecție pentru a împiedica șoferii să profite de funcțiile de siguranță, acele sisteme nu sunt decât funcții suplimentare de siguranță. Nu sunt sisteme de condus autonom, deci tot trebuie să fii atent când ești la volan”, a explicat ofițerul canadian Gary Graham.