• Social-democraţii vor vota marţi pentru creşterea pensiilor conform legii
  • Anunțul a fost făcut de președintele PSD
  • „Rămânem consecvenţi! Sunt părinţii şi bunicii noştri, nesimţiţilor!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Rămânem consecvenţi! Mâine (marţi – n.r.) vom vota în Parlament creşterea pensiilor conform legii! Iohannis şi Orban au umilit destul persoanele în vârstă! I-aţi fugărit cu poliţia şi i-aţi amendat în starea de urgenţă! I-aţi ţinut la cozi în faţa spitalelor, fără acces la tratament! I-aţi ţinut fără medicamente esenţiale, aşa cum este Euthyrox, iar acum vă plângeţi că se îmbolnăvesc! Nu le-aţi dat nicio mască din cele promise, dar îi amendaţi dacă nu au”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

Rămânem consecvenți! Mâine vom vota în Parlament creșterea pensiilor conform legii! Iohannis și Orban au umilit destul…

Publicată de Marcel Ciolacu pe Luni, 21 septembrie 2020

El adaugă că „orice guvern normal la cap îşi respectă seniorii”.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Ajunge! Sunt părinţii şi bunicii noştri, nesimţiţilor! Sunt oamenii care v-au crescut, nu povara de care nu ştiţi cum să scăpaţi mai repede acum! N-aţi făcut nimic pentru ei! Aplicaţi legea măcar! Opriţi-vă din furat şi veţi avea bani pentru pensii! Sunt 5 milioane de pensionari care aşteaptă să li se facă dreptate! Să-i vedem mâine pe cei care se opun acestei dreptăţi”, conchide liderul PSD.

Conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca rectificarea bugetară adoptată de Guvern să fie dezbătută marţi, într-o şedinţă care începe la ora 13.00. Cea mai importantă modificare se referă la revenirea la majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.

Premierul Ludovic Orban susţine că nu sunt posibile creşteri de cheltuieli pentru majorarea pensiilor cu 40% şi pentru stimulente de câte 500 de euro pentru profesori.

„Nu sunt posibile aceste creşteri de cheltuieli. PSD a generat cheltuieli de 6,5% din PIB suplimentare şi, în acelaşi timp, a modificat şi plafonul maxim de îndatorare raportat la PIB, de la 44% la 40%. Adică a generat cheltuieli suplimentare şi a interzis posibilitatea obţinerii de finanţări pentru susţinerea acestor cheltuieli. Adică a pus bazele unui faliment”, a explicat, duminică, la Iaşi, premierul.