• Bucovina a fost inclusă pe lista unui circuit turistic internațional, de lux.
  • Compania organizatoare este considerată lider mondial în rândul operatorilor de turism de lux și de circuite organizate cu avioane private.
  • Excursia durează 20 de zile și include mai multe orașe, din întreaga lume.

Frumusețile Bucovinei au trecut granițele țării, iar zona a fost inclusă într-un circuit internațional de lux. Vacanța e organizată de TCS World Travel, companie considerată liderul mondial în rândul operatorilor de turism de lux, și costă aproximativ 130 de mii de dolari. În această sumă sunt incluse avionul privat, cazările, activitățile zilnice, mesele la restaurante și chiar și bacșișul.

În Bucovina turiștii vor fi întâmpinați de experți locali care cunosc legendele zonei și pot recreea o atmosferă integrată de cultură, istorie, meșteșuguri și gastronomie. Bucovina nu este doar despre peisaje, ci și despre conexiune oamenilor cu natura, iar pe alocuri timpul parcă stă în loc, ceea ce nu mai întâlnești în zonele dezvoltate. Oaspeții vor gusta astfel din traiul liniștit de zi cu zi al localnicilor.

Bucovina, destinație „de lux”

O zonă unde se îmbină și mai multe tradiții și obiceiuri atât ale românilor, ale huțulilor, de exemplu. Bucovina are vestitele mănăstiri, să nu uităm de mănăstirea Voroneți cu vestitul Albastru de Voroneț, avem localități cu specific de turism rural, foarte cunoscute precum Pojorâta, Ciocănești” , spune Traian Bădulescu, consultant în turism.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Circuitul Regate și culturi acoperă 9 destinații de pe Glob, printre care Londra, Golful Kotor din Montenegru, Suceava și București, dar și locuri din Uzbekistan, Georgia sau Turcia. Pornirea va fi din Londra, pe data de 13 iunie 2024, iar călătoria va dura 20 de zile.

Oaspeții vor fi transportați cu un avion privat la bordul căruia va fi în permanență un medic. Echiapajul de bord va primi informații despre doleanțele și nevoile fiecăruit pasager.

Meniurile vor fi personalizate în funcție de preferințele călătorilor. În avion au fotolii, dar și paturi care să le ofere confortul dorit. Pe perioada vacanței oaspeții au parte de intimitate la cazările și restaurantele rezervate special pentru ei.