• Fructele de mare recoltate din zonele avizate vor fi etichetate ca atare.
  • ANSVSA a autorizat trei zone din Marea Neagră pentru recoltarea fructelor de mare.
  • Decizia a fost luată la presiunea Asociațiilor de pescari.

Ai Marea Neagră la doi pași, dar mănânci scoici și fructe de mare numai din import.

Lucrurile s-ar putea schimba pentru că, în sfârșit, statul român s-a gândit că poate să facă ceva. Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a stabilit, în urma solicitărilor repetate ale Asociaţiilor de pescuit, cele trei zone de pe litoralul Mării Negre din care pot fi recoltate fructe de mare bune de mâncat. Aici se vor putea deschide și crescătorii.

Sunt trei zone, clasificate „categoria A”, o calitate superioară a apelor. Asta permite introducerea directă pe piaţă a fructelor de mare.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Cele trei zone sunt: între Perişor şi Chituc, județul Tulcea, între Năvodari şi portul Constanţa, și între Agigea şi Mangalia.