Pentru a demonstra că există elemente în comun între religie și branding, Martin Lindstrom, expertul numărul unu în branding, a întreprins o cercetare atipică, invitând paisprezece lideri majori ai diverselor religii din toată lumea.
Advertisment
În ciuda diferențelor dintre ele, Lindstrom a descoperit cele zece elemente comune, printre care sentimentul de apartenență, viziunea clară, arta povestirii, simbolurile și ritualurile.
Ulterior a evaluat câte dintre acestea se regăsesc în relația consumatorilor cu brandurile. Ai zâmbit vreodată cu subînțeles când ai observat că cineva poartă același brand de încălțări cu tine? Este senzația că faceți, într-un fel, parte din același trib.
Recomandări
Ritualurile religioase creează, la rândul lor, un sentiment de apartenență și au un rol important cu precădere în preajma sărbătorilor, cum ar fi cele Pascale. Vopsitul ouălelor, stropirea fetelor cu parfum, rețete pe bază de miel sau îmbrăcăminte nouă, toate acestea reprezintă elemente ale ritualului de Paști.
Cele mai puternice branduri se folosesc de ritualuri pentru a genera loialitate din partea clienților.
Ritualurile pot fi împărțite în:
- Specifice categoriei: Brandurile de cosmetice apelează la rutina în pași pentru a încuraja un obicei, dar și o valoare de comandă mai mare
- Specifice brandului: Un brand cunoscut de bere a generat un obicei unic prin adăugarea unei felii de limetă la deschiderea sticlei
- Specifice produsului: Cafeaua de dimineața a devenit un meme, dar și un prilej de socializare
Dacă nu ai identificat încă ritualurile care să te ajute să îți loializezi clienți, poți începe astfel:
a. analizează obiceiurile consumatorilor din categoria de piață pe care activezi sau în legătură cu concurenții tăi
b. încearcă să descoperi implicarea emoțională din spate, pentru că niciun ritual nu se bazează pe rațiune
c. integrează pas cu pas ritualul identificat la nivel de categorie cu produsul sau brandul tău
d. măsoară rezultatele la nivel de frecvență de cumpărare și valoare de achiziție
Fie ca…să găsiți ritualurile în business!