• În anul 1992 a fost semnată declaraţia de înfrăţire între Timişoara şi Karlsruhe
  • Ovidiu Bunget, profesor de contabilitate şi audit cunoaşte bine ambele oraşe
  • Consideră că Timişoara stă mai prost la reabilitarea clădirilor istorice şi la infrastructură rutieră

Chiar dacă Timișoara a primit numele de mica Vienă, nu îți propun o comparație între cele două orașe. Ci, o alta. Între Timișoara și orașul Karlsruhe din Germania. Sunt similare ca populație și mărime. Mai sunt și înfrățite din 1992.

Ovidiu Bunget e profesor universitar. E doctor în contabilitate şi audit și face des drumuri la Karlsrue, să țină cursuri. Dintre cele două orașe, are clar un favorit. Îți explică de ce.

Ovidiu Bunget, profesor de contabilitate şi audit: Zona centrală este destul de îngrijită, să spunem. Mult mai îngrijită. Clădirile sunt puse mai mult în valoare, iar Timişoara are potenţial în sensul acesta. De asemenea, cred că şi universitatea este mult mai apropiată de mediul de afaceri, decât alte universităţi, pentru că şi concepţia lor este alta decât ideea de universitate în România.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Și Timișoara și Karslrue au aproximativ 40 de mii de studenți anual. Diferența e că orașul din Germania găzduieşte prima şi cea mai mare universitate nemțească cu profil IT.

În jurul ei a crescut o regiune tehnologică, unde muncesc două sute douăzeci de mii de oameni din diferite ţări ale lumii. E al treilea cluster IT al Europei. Oraşul Karlsrue este cunoscut  și ca “Reşedinţă a Justiţiei”, deoarece găzduieşte Curtea Constituţională Federală, Curtea Supremă Federală de Justiţie şi Procuratură.

Ovidiu Bunget, profesor de contabilitate şi audit: – Reporter: În ceea ce priveşte traficul, cum e acolo? Mai bine rânduit, să spunem. Sunt zone în care accesul nu se face cu maşina, evident că la câteva minute poţi să ieşi pe două-trei autostrăzi şi să te îndrepţi spre orice direcţie a Europei.

TIMISOARA         KARSLRUHE

Buget 2020 – 460 milioane euro – 1,4 miliarde euro

Suprafață – 130,5 km patrati -173 km pătraţi

Populație – 326.636  – 313.092

Autostrăzi – A1  – A5, A8, A65, A35

Şomaj (iunie) – 0,92% – 4,4%

Număr viceprimari – 2  –  5

Număr consilieri locali – 27  –  50

TIMIȘOARA             KARSLRUHE

Şcoli de stat – 108 – 90

Studenţi – 41.000  – 40.000

Nivel de poluare – 8-42  –  56

Chirie medie – 800-900 euro/lună   –  300-350 euro/lună

Spaţii verzi – 1.155 ha   –    1.000 ha

Instituţii de cultură – 17  –  135

Spitale – 7  –  3

Piste pentru biciclişti – 100 km  –  102 km

Karlsruhe – Sursa foto: Profimedia