Așa părinți, așa copii! Se spune despre copii că aceștia sunt oglinda părinților, din toate punctele de vedere. Și dacă e să vorbim despre imagine, copiii trebuie de mici educați pentru a învăța să deprindă skill-uri stilistice, atât din punct de vedere cromatic, cât și din punct de vedere al stilului.

Când alegi să-l îmbraci, acest exercițiu trebuie făcut împreună, ghidat, explicat și mai puțin impus. Nu îl supune lecției greșite „că așa trebuie”. Tainele styling-ului se învață de la o vârtsă fragedă și în felul acesta, copilul care devine adult va avea un simț foarte bine exersat pentru a face din modă un aliat care să îi pună în valoare personalitatea. Mai mult decât atât, va știi ce să cumpere, cum să își organizeze garderoba, cum să se îmbrace în funcție de context și în cele din urmă, să fie o încântare pentru ochii părinților, și nu numai! Pentru că așa părinți, așa copii!

Dacă ești un părinte fashionist, ei bine, acest lucru se va reflecta și în imagina copilului tău. Alegerile tale se vor observa și în calitatea styling-ului copilului, pentru că și el este o extensie a stilului tău. Un copil care ajunge să cunoască culorile calde și reci, culorile principale și pe cele complementare, în cele din urmă poate deveni o persoană stilată, poate chiar un fashion icon. Nu îl îngrădi cu template-uri sociale. Paleta cromatică devine restrictivă doar în cazul în care o culoare nu îl complimentează. În consecință, rozul nu este doar pentru fete și albastrul doar pentru băieți. Învațâ-l să se exprime prin culoare!

Dacă îi explici și importanța etichetei articolelor vestimentare, o să știe că țesăturile cu fibră naturală sunt o investiție pentru calitate și durabilitate. O fi plasticul fantastic, dar nu și în cazul textilelor. Reduce & reuse ar putea fi o altă lecție valoroasă pentru el și viitorul lui, pentru că în momentul de față, moda și mediul sunt într-un mare conflict. Învață-l să fie responsabil!

Antoine de Saint Exupery spunea că, ,,copilul este ca o oglindă care te amețește puțin. Sau ca o fereastră. Totdeauna copilul te intimidează ca și când știe el ce știe. Nu te înșeli, pentru că spiritul lui este puternic, înainte ca tu să-l pipernicești.”

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI