• Programul Work and Travel te costă între 1500 şi 2500 de dolari
  • Poţi sta în SUA din iunie până în octombrie
  • Job-urile sunt sezoniere, în domeniul turismului

Românul se face frate cu americanul când vine vorba de experiență și bani. Programul Work and Travel are succes printre sudenții români.

În ultimii şase ani, au plecat constant între 6000 și 7000 de studenţi pe an, spune Ambasada SUA. Ca să fii eligibil pentru program trebuie să fii student şi să ai cel mult 30 de ani. În România există peste 20 de agenţii de Work and Travel, conform Ambasadei SUA. Cei care au ajuns acolo spun că merită efortul.

„Lumea de acolo mi-a plăcut foarte mult, erau nişte oameni foarte primitori şi foarte înţelegători. Câştigul meu a fost suficient, pot spune că am făcut peste 10.000 de dolari. Au fost nişte bănuţi care m-au ajutat să-mi fac o vacanţă şi să mă întorc şi cu bani acasă şi să-mi câştig un trai destul de decent cât am stat singură acolo”, spune Ruxandra Selea, participant la Work and Travel.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Agenţiile de Work and Travel spun că poţi pleca în orice zonă din SUA, dar cele mai populare locaţii printre studenţi sunt California şi Coasta de est. Poţi lucra în State între 15 iunie şi 30 septembrie, apoi ești liber să vizitezi până la 30 octombrie.

„O să mergi în locaţii pe care nu le-ai văzut decât în filme. Costul programului variază între 1500 de dolari şi 2500 de dolari. Job-urile sunt în domeniul turismului, job-uri sezoniere, parcuri de distracţii, hoteluri, restaurante, resort-uri, terenuri de golf. În ceea ce priveşte cazarea ta pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în majoritatea cazurilor este asigurată de către angajator în diferite campusuri sau apartamente pe care ei le deţin”, a declarat Andrei Dragu, manager GTS Work and Travel