Sunt o mamă singură. Sătulă și scârbită de ce e pe litoralul de la noi, am decis să plec cu băiețelul meu în vacanță în Lisabona, la cel mai bun prieten al meu. Băiețelul meu are 4 ani și e prima dată când plecăm singuri cu avionul. Eu sunt o fire anxioasă, din care deseori ies doar cu medicamente, și, de când mă știu, mi-a fost frică să zbor. Dar a trebuit să îmi înghit frica asta, ca să îi pot arăta copilului meu lumea-ntreagă. Dacă nu eu, atunci nimeni. Am cărat la bagaje, bonus un copil de 20 și ceva de kilograme de gât, de-am zis că o să ajung în genunchi la destinație. Ne aștepta în aeroport prietenul meu cel mai bun, Jonay, iar Cristi, băiețelul meu, i s-a aruncat în brațe când l-a văzut. Jonay venise cu flori pentru mine și cu o minge de fotbal pentru Cristi. I-a spus că mâine mergem la plajă și o să joace fotbal pe nisip. Jonay e perfect. Singurul lui defect este că nu îi plac femeile.

Ci bărbații. A fost o vacanță scurtă, dar în care am realizat ceva pentru toată viața. Nu vreau să mai zbor singură cu copilul! Să stau pe Xanax sau pe alcool. Vreau un bărbat în dreapta mea, care să mă facă să mă simt în siguranță. Nu vreau să mai car zeci de bagaje, băgăjele, ghiozdănele, punguțe, jucăriuțe. Vreau un bărbat în dreapta mea care să mă facă să mă simt femeie. Cochetă, cu o poșetă și un copil în brațe sau de mână. Atât! Și nu mai vreau ca băiețelul meu să viseze că tatăl lui o să fie prietenul meu cel mai bun care e gay. Vreau un bărbat în dreapta mea care să se joace la fel de frumos cu băiețelul meu cum o face Jonay. Și o să găsesc. Pentru că acum, în sfârșit, sunt sigură!