Ion Cristoiu: De ce nu facem şi noi un Games of Thrones din Istoria României?

• Ion Cristoiu: Manuscrisele unui număr din Historia îmi dau şansa de a citi o revistă de Istorie. Numărul acesta are ca dosar Misterul osemintelor lui Mihai Viteazul. Nu a capului lui Mihai Viteazu, despre enigma asta ştiam, ci a osemintelor. Autorul se ocupă şi de asasinarea lui Mihai Viteazul.
• Ion Cristoiu: Simpla lectură a textului te duce cu gîndul la Game of Thrones. Pare o secvenţă din celebru serial. Şi din nou mă întreb de ce nu facem şi noi, românii, un serial asemănător despre momente enigmatice din Istoria noastră?
• Ion Cristoiu: Exemple de momente de tip Game of Thrones: sinuciderea lui Decebal, exilul lui Ovidiu (cum o fi arătat viaţa lui Ovidiu, poetul de lenjerii intime imperiale printre sciţi?!), amorul dintre Ştefan cel Mare şi Maria, ostateca de război cu Muntenii, moartea lui Barbu Catargiu, chiar Lovitura de stat de la 23 august 1944.

Despre Iisus. Vine la mine acasă, pentru a-mi aduce un coşuleţ de Paşti (l-au lăsat la B1tv, ultima mea adresă de colaborator al unui post, nişte cetăţeni, dintre cei nearestaţi încă de DNA) Silviu Mânăstire, moderatorul la a cărei emisiune sînt invitat din cînd în cînd. A terminat emisiunea de pe post şi în drum şi-a zis să-mi aducă el coşuleţul. Iniţial cobor pînă în stradă, nu înainte de a mă îmbrăca (am oroare de ieşirile în trening). Pentru că sînt două coşuleţe de Paşti, nu unul, Silviu Mânăstire urcă şi el cu mine. În birou, arătîndu-i fălos rafturile cu volumele de Religie, ajungem cu discuţia la Iisus. Silviu Mânăstire a făcut Liceul teologic, se pricepe la Religie, şi e normal să discutăm despre campania electorală dusă de Isus (am scris despre asta), dar mai ales despre Pilat din Pont. Cădem de acord că Pilat fusese trimis, după Pont, într-un fel de exil în Iudeea, provincie de margine a Imperiului, cu mari probleme. Susţin în faţa lui Silviu teza mea mai veche despre mintea de roman a lui Pilat, descumpănită de credinţele din zonă (unul se crede împărat).

Şi deodată Silviu are o idee pentru care-l invidiez pe loc:

Pilat refuză să-l condamne pe Isus, pentru că nu găsea în Codul penal roman articolul care să încadreze fapta Mîntuitorului.

Asta da credinţă în Lege! exclam eu adăugînd că nimic nu-l oprea pe Pilat să condamne la moarte o sută ca Isus. Educaţia de roman respectuos cu Legea îl opreşte. Asta e marea problemă a României postdecembriste – zic eu –, după ce invoc şedinţa Consiliului de miniştri în care ministrul Justiţei îi atrage lui Mihai Antonescu că nu poate semna decrete doar pe baza delegării de către Ion Antonescu, deoarece Generalul, la rîndu-i, a fost delegat de Rege să semneze decrete.

*

Asasinarea lui Mihai Viteazul. Citesc în vederea publicării textele trimise de redacţia Historia, al cărei director mai mult decît onorific sînt. Face parte din obligaţiile profesionale. Cu toate acestea, eu le parcurg şi ca simplu cititor. E ca şi cum aş studia o revistă de Istorie cumpărată de la chioşc. Ba chiar e mai bine decît în cazul revistei cumpărate. Cine mai cumpără acum ceva de la chioşcurile noastre, zise de presă, în realitate nişte coşmelii înfricoşătoare, ca nişte corturi de refugiaţi afgani. În adîncurile alcătuirii stă, fără a fi fioroasă în realitate, o tipă ca un păianjen. A luat slujba asta, deoarece are nevoie de bani. Fiică-sa trebuie să facă un avort sau bărbatu-său suferă de podagră sau cam aşa ceva. La fel de bine ar fi acceptat să fie stîlp pentru iluminatul public. Habar n-are ce vinde şi ce are de vînzare. Admiţînd că iei revista de la chioşc, cînd dracu s-o mai citeşti. M-am convins că jumătate din viaţă o pierzi (evident, dacă nu eşti boier cu slugi în anticameră) în fleacurile domestice şi cotidiene. Trebuie să te speli în fiecare dimineaţă (eu şi pe cap, pentru emisiunile tv), să te bărbiereşti, să mănînci (asta da pierdere de timp), să duci gunoiul, să plăteşti facturile, să vezi de dracu are geamul de nu se închide bine, c-a venit frigul şi centrala nu face faţă. Cititul e o chestiune de răgaz sufletesc. Ca să fie cu adevărat citit şi nu citit din interes, trebuie să-l faci de plăcere. O revistă de Istorie e chiar şi pentru mine, pasionat de domeniu, greu de citit. Manuscrisele unui număr din Historia îmi dau şansa de a citi o revistă de Istorie.

Numărul acesta are ca dosar Misterul osemintelor lui Mihai Viteazul. Nu a capului lui Mihai Viteazu, despre enigma asta ştiam, ci a osemintelor. Autorul se ocupă şi de asasinarea lui Mihai Viteazul. Pentru asta citează din István Szamosközy, cronicarul ungur care s-a ocupat de destinul domnitorului român:

„De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gîndul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român, căci el şi-a pus în gînd să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atît pe noi, cît şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sîmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci cînd vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, cînd îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi cînd ar vrea să năvălească asupra duşmanului.

După ce Basta şi-a orînduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori [Jacques Beauri], dacă a intrat în cort împreună cu încă cîţiva, a pus mîna pe Mihai zicînd: eşti prins. Mihai i-a zis: «Ba», şi cu aceasta puse mîna pe sabie s-o scoată.

Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mîna stîngă, cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stîngaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au tîrît trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp. Tăiat-au nemţii bucăţi mari de piele din trupul voevodului, despuindu-i spatele, coastele, umerii şi […] le-au oprit ca amintire. În cele din urmă, aşa scîrbos cum era, l-au înmormântat nişte sîrbi într-o groapă mică, ca să nu-l mănânce cîinii”.

Simpla lectură a textului te duce cu gîndul la Game of Thrones. Pare o secvenţă din celebru serial. Şi din nou mă întreb de ce nu facem şi noi, românii, un serial asemănător despre momente enigmatice din Istoria noastră? Am scris cîndva sau mă rog ar fi trebuit să scriu despre un personaj descins parcă din Game of Thrones, Ştefăniţă Vodă, descris de Barbu Delavrancea în Viforul. Socotind că Historia ar putea face un serial de publicistică sub titlul Game of Thrones românesc, trimit un e-mail pe această temă. Enumăr şi cîte exemple de momente de tip Game of Thrones: sinuciderea lui Decebal, exilul lui Ovidiu (cum o fi arătat viaţa lui Ovidiu, poetul de lenjerii intime imperiale printre sciţi?!), amorul dintre Ştefan cel Mare şi Maria, ostateca de război cu Muntenii, moartea lui Barbu Catargiu, chiar Lovitura de stat de la 23 august 1944.

O nouă zădărnicie.

Cine are timp şi chef de lucruri serioase în România tuturor improvizaţiilor?!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro