- Copilul tău a pierdut un sfert din orele de școală în perioada 2019-2020, din cauza pandemiei de COVID-19, spune o analiză a WorldVision. Soluția este educația remedială, adică recuperarea materiei.
- 20% dintre angajații români spun că productivitatea lor a scăzut de când muncesc de acasă, iar 38% vor să se reîntoarcă la birou, spune ultimul studiu al Eurofound.
- 1.591 de cazuri noi de coronavirus am raportat în ultimele 24 de ore. Capitala a înregistrat un record absolut – 562 de infectări.
- Cehia intră din nou în stare de urgenţă după ce a înregistrat aproape 18.000 de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2 în ultima săptămână.
- Farmaciile au făcut bani frumoși în perioada asta. Vânzările de Paracetamol au crescut de trei ori mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Ai grijă însă, paracetamolul luat în exces poate duce la insuficiență hepatică.
- Un Brexit fără acord în contextul pandemiei ar fi un gest complet iresponsabil, spune Ministrul de Externe al Germaniei Heiko Maas. Un Brexit fără acord i-ar costa 6% din PIB.
- Vei avea parte de zile mai răcoroase până joi. Temperaturile vor scădea cu 10 grade, pana la 17 grade.
- Azi e o zi istorică. Acum 102 ani Transilvania își declara independența.
- Space X a amânat lansarea unui satelit către Spațiu cu 2 secunde înainte. Este al 4-lea satelit dintr-o serie administrate de US Space Force.
- Tudor Băluță va juca în grupele UEFA Champions League alături de Dinamo Kiev, clubul antrenat de Mircea Lucescu. Brighton l-a împrumutat pentru 1 an.
Advertisment