• Ion Cristoiu: O altă semnificație a statului eșuat este că, dacă nu interveneau pompierii, nu se întâmpla nimic. Populația a fost evacuată. Tragedia vine din intervenția pompierilor.
  • Ion Cristoiu: În cazul de la Crevedia este o acțiune iresponsabilă de cultivare mediatică a pompierilor. (…) O anchetă va arăta că a fost un show mediatic. Dacă nu interveneau, care mai era farmecul? Ce știri mai dădeau televiziunile?
  • Ion Cristoiu: Cazul Crevedia nu e atât de grav precum a fost cazul de la 2 mai. La 2 mai avem de-a face cu un fenomen care atentează la siguranța națională, drogarea. Dacă nu venea nenorocirea de la Crevedia, era acum un moment, și presa, și opinia publică să ia în serios fenomenul drogării.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în explozia de la Crevedia, care lăsat în urmă morți și răniți mai ales din rândul angajaților Ministerului de Interne, nu s-ar fi transformat într-o tragedie dacă pompierii nu ar fi acționat total neprofesionist.

“A explodat o cisternă. Nu a fost o intervenție la World Trade Center, nu a fost o intervenție la un bloc de locuințe unde pompierii trebuie să intre să salveze. Dacă arde Teatrul Național în centru și sunt oameni înăuntru atunci pompierii riscă. Primul lucru pe care îl fac pompierii e să limiteze extinderea focului. În cazul de față focul nu se extindea, au evacuat cetățenii. Deci exploziile i-au lovit pe pompieri.  (…) Tragedia își are cauza nu în explozie, ci în totala lipsă de profesionalism a intervenției. (…) O altă semnificație a statului eșuat este că, dacă nu interveneau pompierii, nu se întâmpla nimic. Populația a fost evacuată. Tragedia vine din intervenția pompierilor”, a afirmat publicistul luni seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Ion Cristoiu suspectează un show mediatic pus la cale de șeful DSU, Raed Arafat, prin care a încercat să cultive eroismul pompierilor.

“Ca și în perioada pandemiei, e ceva în neregulă cu persoana lui Raed Arafat. Toată lumea îl cocoloșește. (…) După părerea mea acolo s-a încercat un show mediatic. Îl cunosc pe Raed Arafat. În momentul în care se pleacă la intervenție există un plan pe care îl face șeful pompierilor. (…) Ei nu au avut nici misiunea de a limita incendiul pentru că lumea era evacuată și din orice calcul, că de aia ești pompier, îți dai seama dacă se extinde sau nu. Nu era reactor atomic, nu era ceva să spui că ei trebuie să limiteze focul. A explodat, a explodat. (…) În cazul de la Crevedia este o acțiune iresponsabilă de cultivare mediatică a pompierilor. (…) O anchetă va arăta că a fost un show mediatic. Dacă nu interveneau, care mai era farmecul? Ce știri mai dădeau televiziunile? (…) Boala instituției conduse de Raed Arafat este boala mediatică. El e bolnav de mediatizare, simte nevoia să țină conferințe de presă. Mai țineți minte în pandemie? Foarte multe din excesele în interdicții au venit din nevoia lui de mediatizare”, a susținut publicistul.

În opinia sa, Raed Arafat nu va fi sancționat după intervenția de la Crevedia pentru că are o susținere puternică, dovadă că niciun premier sau președinte nu a reușit să-l demită din funcție până acum.

“În cazul lui Raed Arafat nu se va întâmpla nimic pentru că  felul arogant în care a răspuns arată că are atâta susținere încât nu a reușit să-l dea afară niciun președinte. Poate nu este el de vină, dar trebuie să vedem, și era normal ca presa să se ocupe de asta, de ce au fost victime în rândul pompierilor pentru că oricum nu au rezolvat nimic. Adică da, domnule, au fost victime, dar au salvat 1000 de oameni. Nu.”, a adăugat publicistul

“În cazul de la 2 Mai avem de-a face cu un fenomen care atentează la siguranța națională”

Ion Cristoiu mai spune că explozia de la Crevedia nu este un caz atât de grav precum cel al tânărului drogat care a ucis cu mașina doi studenți în stațiunea 2 Mai, dezvăluind un fenomen care atentează la siguranța națională.

“După părerea mea, Crevedia nu e atât de grav precum a fost cazul de la 2 Mai. În cazul de la 2 Mai avem de-a face cu un fenomen care atentează la siguranța națională, drogarea. Dacă nu venea nenorocirea de la Crevedia, era acum un moment, și presa, și opinia publică să ia în serios fenomenul drogării. De ce? În România, a te droga e un act de bravadă, de mândrie”, a afirmat publicistul.

În opinia sa, consumul de droguri a devenit o problemă care ar trebui discutată în CSAT și la care să se răspundă printr-o campanie națională de combatere a consumului de stupefiante, așa cum s-a făcut în cazul fumatului sau a corupției.

“Adevărata problemă pentru care trebuia convocat CSAT este faptul că ni s-a semnalat un fenomen care va atenta la fibra națională. E un milion de consumatori de droguri. Nenorocirea în România (….) e că locul fumatului l-au luat drogurile, că e cool.(…) Trebuie să arăți printr-o campanie națională, cum a fost și în Scoția, că primul consum de droguri din bravadă te poate duce la dependență.(…) Asta trebuie să le atragă atenția tinerilor. Cu cât consum[ mai mult, cu atât crește dependența. Pe de o parte avem o tânără generație cu creierii prăjiți, iar pe de altă parte sunt un pericol, nu pentru circulație (…) sunt în stare de crimă pentru că au nevoie de bani pentru droguri. Deci dependenții devin un pericol social. Și era normal, așa cum a fost lupta împotriva corupției, lupta împotriva drogurilor să fie declarată urgență națională (…) Un fenomen foarte grav este că cei un million de dependenți și tinerii sunt un electorat pentru anumite partide. De aia nu au curaj să se apuce să combată fenomenul”, a mai spus publicistul.