După o vară încinsă, începe un nou an școlar. Îmi amintesc supărările mele de fetiță: vacanța mare era prea mică! Ca adult, am aflat însă că la porțile școlii există fetițe mult mai nefericite. Știu asta de la una dintre ele, pe nume Malala Yousafzai.

Se naște în 1997 în Pakistan. De la tatăl director de școală pentru fete, moștenește pasiunea pentru educație și credința în propriul potențial. Copilăria ei coincide cu opresiunea talibanilor, care interzic accesul fetelor în școli. La 11 ani, Malala își scrie revolta sub pseudonim, într-un blog pentru BBC. Apare însă cu chipul descoperit la televiziunea națională, devenind peste noapte vocea rezistenței. În 2012, talibanii atacă autobuzul școlar în care se află și îi trag un glonț în cap. Evacuată cu avionul în Marea Britanie, revine la viață după 6 operații grele. Deloc intimidată, înființează Fondul Malala, o organizație globală care sprijină educația fetelor. Autobiografia ei, ”I Am Malala”, e imediat un best-seller. În 2014, devine cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Primește multe alte onoruri, cum ar fi Premiul Internațional pentru Pace pentru Copii, Premiul Saharov sau cetățenia onorifică a Canadei. În prezent studiază la Oxford, dar încă pledează pentru drepturile fetelor din întreaga lume. Sloganul ei ”Books, not bullets”, inspiră milioane de oameni, reamintind și politicienilor că educația nu este doar un drept al omului, ci și cel mai puternic instrument pentru schimbare socială și progres.

Malala Yousafzai e și azi o țintă pentru talibani. Pentru restul planetei, ea e o icoană feministă a curajului, rezistenței și leadership-ului. Primind-o la Casa Albă, Barack Obama și-a convocat fiicele în Biroul Oval, ”ca să învețe ceva ce nu scrie în manuale”. Mai modest, eu declar doar atât: pentru zilele în care mi se părea cool să chiulesc de la cursuri, Malala, te rog să mă ierți.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
APUNE ERA TIKTOK?
SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?
FILIPINE IA TYPHON