• Ion Cristoiu: Din lectura comentariilor publicate de mine în Cotidianul din 1998, pe cînd eram şi director al publicaţiei, desprind preocuparea pentru Criza economică şi social-politică din Rusia lui Elţîn.
  • Ion Cristoiu: Aproape toate comentariile dedicate crizei din Rusia conţin un element comun. E vorba de teza potrivit căreia prăbuşirea economică şi politică de la Moscova ar marca falimentul modelului occidental de economie de piaţă asumat de către reformatorii conduşi de Boris Elţîn.
  • Ion Cristoiu: Dincolo de constatarea propriu-zisă, pîndesc previziunea, ca să nu-i spunem recomandarea: pentru a nu exploda, Rusia trebuie să renunţe la reforma dură, în discordanţă cu tradiţiile sale naţionale, în favoarea unei formule situate undeva la jumătatea drumului dintre comunism şi capitalism.

Criza din Rusia lui Elţîn. Din lectura comentariilor publicate de mine în Cotidianul din 1998, pe cînd eram şi director al publicaţiei, desprind preocuparea pentru Criza economică şi social-politică din Rusia lui Elţîn. Eram de acord cu specialiştii occidentali care puneau Criza pe seama aplicării brutale a Terapiei de şoc în Rusia abia ieşită dintr-un comunism de peste şapte decenii. Înainte de a reda ce scriam în comentariul Şi dacă, într-adevăr, cortina de catifea a fost trasă pe Tisa? marţi, 8 septembrie 1998, se cuvine să menţionez că această Criză crea Americii impresia unei Rusii prăbuşite şi prin asta credinţa că poate face orice pe Planetă, deoarece a devenit, în fine, noul Imperiu Universal:

„De la debutul crizei din Rusia am urmărit cu atenţie acoperirea evenimentelor, cum se spune în limbaj gazetăresc, de către marile publicaţii ale lumii. Procesul a avut cele două etape specifice jurnalismului de tradiţie: mai întîi informarea cititorilor, prin reportaje, interviuri, anchete, cu întîmplările din Rusia şi, mai apoi, comentarea faptelor, convocarea analiştilor pentru a desprinde semnificaţii, a trage concluzii şi a lansa previziuni. Dacă prima etapă nu m-a impresionat, reflectarea prin corespondenţe de la faţa locului şi interviuri smulse principalilor actori rămînînd în hotarele obişnuitului stil occidental, cea de-a doua m-a pus pe gînduri. Aproape toate comentariile dedicate crizei din Rusia conţin un element comun. E vorba de teza potrivit căreia prăbuşirea economică şi politică de la Moscova ar marca falimentul modelului occidental de economie de piaţă asumat de către reformatorii conduşi de Boris Elţîn.

În pagina doi a numărului nostru de faţă, reproducem cîteva din aceste lamentări pe tema că Occidentul a greşit iluzionîndu-se în credinţa trecerii de la socialism la capitalism în Rusia prin intermediul terapiei de şoc, al liberalismului sălbatic. Dincolo de constatarea propriu-zisă, pîndesc previziunea, ca să nu-i spunem recomandarea: pentru a nu exploda, Rusia trebuie să renunţe la reforma dură, în discordanţă cu tradiţiile sale naţionale, în favoarea unei formule situate undeva la jumătatea drumului dintre comunism şi capitalism. În acest sens, invocînd realităţile ruseşti, analişti cu nume răsunător în Occident, dintre cei ale căror opinii teoretice premerg, dacă nu chiar justifică deciziile liderilor politici, recomandă Rusiei asumarea economiei planificate, ţinerea pieţei în mîini de către un stat puternic, autoritar. Opinii care coincid, din cîte se poate lesne constata, cu programul economic al lui Cernomîrdin, ba chiar şi cu unele dintre punctele fundamentale ale viziunii comuniştilor lui Ziuganov.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

*

Despre Cote. Am dibuit, în fine, cheia Cotelor dintre 1945-1956. O dă titlul unui editorial din Scînteia din iulie 1948, după apariţia Decretului privind Colectarea prisosului de cereale din recolta lui 1948: Cine are mai mult, să dea mai mult.

Încă din 1945, cotele, ca şi impozitul, se stabilesc după acest criteriu. Exemplar rămîne momentul 1947.

Ţăranii sînt obligaţi să dea o cantitate din cantitatea de recoltă obţinută prin treieriş, procentajul crescînd de la o producţie la alta.

În 1949, după Plenara din martie, 3-5 martie 1949, propaganda pune în mişcare termenul de chiabur, care chiabur va fi îngrădit dînd mai mult.

Păi aşa se întîmpla şi în 1945!

*

Care dintre ele. Stimulat de punctele de vedere incitante din broşura scoasă de Ambasada Rusiei la Bucureşti despre Relaţiile dintre România şi Imperiul rus în 1877, am invocat cartea. Universitatea liberă. Războiul neatîrnării. 1877-78. Conferinţe ţinute la Ateneul Român 1927. Am scris că nu ştiu cum şi de unde am cumpărat-o. Luînd la mînă eseurile scrise, dar nepublicate, am dat peste următoarea însemnare din anii anteriori:

La anticariatul Brătianu în prezenţa a doi vînzători ocupaţi cu Internetul, găsesc şi cumpăr:

Un volum despre Lucrările Congresului USADL, din 1945 cu filele netăiate, şi un volum tipărit în 1927 despre Războiul de la 1877. Deşi scump, pe ultimul l-am cumpărat pentru fotografiile inedite. În maşină, aşteptînd, deschid volumul despre Război la un titlu interesant: Românii şi chestiunea orientală, transcriere a unei conferinţe susţinute de Ionel Brătianu.

De ce acest titlu?

Pentru că am citit mult în ultimul timp despre Imperiul Otoman în etapa sa de Bolnav al Europei. Suficient de mult pentru a aborda Războiul de Independenţă de pe poziţii geopolitice şi nu din perspectiva limitată a României Mari.

Am acasă două exemplare din Războiul neatîrnării. Care dintre ele a fost luat de la Anticariatul Brătianu din Centru, azi desfiinţat pentru a lăsa loc unei plăcintării de succes?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro