• Eugen Iancu și-a pierdut fiul, Alex, de 22 de ani, la 3 săptămâni după incendiul Colectiv.
  • Construcția centrelor de arși din București și Tg. Mureș ar începe în această toamnă.
  • 3 centre de arși ar urma să fie construite prin finanțare din partea Băncii Mondiale.

Au trecut 8 ani de la tragedia care a cutremurat întreaga Europă, nu doar România. 8 ani de când 65 de tineri au ars ca într-un iad din cauza indiferenței autorităților. 8 ani de la Colectiv. Eugen Iancu este unul dintre părinții care și-a pierdut copilul după incendiul de la club. Alexandru era numele lui. Și-a pierdut viața la 3 săptămâni după ce a scăpat din flăcări. Azi ar fi avut 30 de ani. De atunci, tatăl lui Alex s-a implicat mult în ajutorarea victimelor de la Colectiv, a înființat Asociația Colectiv, a făcut un monument în fața clubului și a obținut prin lege ca data de 30 Octombrie să devină „Ziua pacientului cu arsuri”.

Eugen Iancu spune că ce ne lipsește ca să tragem concluziile necesare după o asemenea tragedie este o justiție completă care să ia în considerare toate aspectele a ceea ce a însemnat Colectiv.

Eugen Iancu: „Pentru că Colectiv, dincolo de incendiu, unde procesul s-a încheiat, știm cine sunt vinovații pentru izbucnirea incendiului. Deci, dincolo de cauzele izbucnirii ce incendiului, avem și un număr foarte mare de morți în spitale, 37 care ar fi putut beneficia de un tratament specific arsului, dacă cineva din conducerea ministerului nu s-ar fi opus transferului acestora din primele 48h, iar noi ne dorim să aflăm de ce. Pentru că în cei 8 ani de zile am avut mulți arși, dintre care unii au murit în România, pentru că nu au beneficiat sau au întâmpinat aceleași greutăți în a fi transferați în spitalele de specialitate. Noi ne agățăm în continuare de a-i ține în secțiile improprii tratării marilor arși, unde nu avem condiții de izolare, nu avem condiții de igienă și, în cele din urmă, nu avem nici măcar dotările pe care le au spitalele cu specific.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Citește și: