• România a pierdut în primul meci de baraj din Liga Națiunilor, contra Islandei, care conta pentru calificarea la Euro 2020
  • Sigurdsson a marcat dubla pentru islandezi, în timp ce Maxim a stabilit scorul final, 2-1, din penalty
  • Mirel Rădoi spune că România nu merita să meargă mai departe, având în vedere jocul prestat

România nu va participa la Euro 2020, care se va disputa anul viitor, deși vom găzdui 4 partide la turneul final. „Tricolorii” au pierdut în deplasarea din Islanda, scor 2-1.

Golurile partidei au fost marcate de Sigurdsson în minutele 16 și 35, iar Maxim a redus din diferență în minutul 63, dintr-un penalty acordat de arbitrul partidei după consultarea sistemului VAR.

Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale, spune că România nu merita să meargă mai departe, având în vedere jocul prestat.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

„La cum am jucat primele 45 de minute, nu meritam să ne calificăm. Am început previzibil, lent, nu am găsit spații. Îi știam că sunt puternici, că ne vor bloca și că vor specula spațiile libere. Dar, nu vreau acum să dau vina pe jucători. Eu și staff-ul meu suntem vinovați pentru eșec.

Din păcate, nu am scăpat de ce ne-a fost frică, să nu luăm gol în primele 15 minute. În partea a doua, am echilibrat, dar a fost prea puțin pentru a emite pretenții ca să jucăm finala pentru Euro”, a spur Rădoi, după partidă.

Românii au reclamat și un al doilea penalty, în finalul partidei, însă același Mirel Rădoi consideră că islandezii au meritat să meargă în finala barajului pentru turneul final, de pe 12 noiembrie, contra Ungariei.

„De pe bancă s-a văzut acel cot, dar nu am văzut acolo dacă a atins mingea. Chiar și așa, am fi intrat în prelungiri dar tot nu știu dacă ne-am fi calificat. Am jucat prea puțin fotbal, pentru a ajunge să jucăm finala pentru Euro”, a explicat selecționerul.