• Amazon a prezentat prima furgonetă pentru livrare 100% electrică
  • Gigantul de e-commerce speră să aibă 10.000 de mașini până în 2022
  • Furgoneta a fost creată de Rivian care a strâns investiții de 2.5 miliarde dolari

Compania celui mai bogat om din lume trece la furgonete electrice. Amazon a prezentat vehiculul cu care curierii vor ajunge la clienți fără poluare.

A fost construit de Rivian, un start-up care abia a fost lansat în 2018, dar are deja investiții de 2.5 miliarde de dolari.

Amazon nu a dezvăluit detalii despre autonomia bateriei, ci doar că mașina are tehnologii de ultimă generație.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Șoferul va avea informații la 360 de grade în afara mașinii, iar asistentul vocal Alexa îl va însoți tot drumul.

„Avem o oportunitate acum să setăm standardul. E dificil să nu observi schimbările din jurul tău. Suntem la un punct de cotitură în istoria umanității în care acțiunile noastre modifică radical și fundamental natura și felul în care simțim viața pe planetă. Schimbăm clima. Momentul în care trebuie să facem schimbarea este chiar acum”, a declarat R.J. Scaringe, CEO Rivian.