• În Marea Britanie există două extreme: pe de o parte, susținătorii eradicării noului virus, și pe de altă parte, cei care privesc cu scepticism eficiența carantinei, potrivit Financial Times.
  • Împotriva blocajelor pledează faptul că, deși boala este periculoasă, consecințele blocajelor sunt mai grave.
  • În același timp, susținătorii eradicării afirmă că singura soluție este eliminarea virusului prin măsuri drastice de izolare și control.
  • Nici Germania și nici Suedia nu ar trebui însă luate ca reper dat fiind că prima a reușit să țină o vreme situația sub control, dar acum are peste 20 de cazuri la un milion de locuitori, iar cea de a doua, deși a menținut libertățile individuale, a avut mult mai multe decese decât vecinii săi nordici.

Tema coranavirusului nu s-a bucurat în Marea Britanie de același interes ca și Brexit-ul sau peisajul politic din Statele Unite. La o extremă se află susținătorii eradicării noului virus, iar la cealaltă, cei care privesc cu scepticism eficiența blocărilor. La o a treia extremă, care nu intră aici în discuție, se află, desigur, declarația timpurie a lui Donald Trump, referitoare la răspândirea virusului: „într-o zi, ca printr-o minune, va dispărea”.

Există un argument onest împotriva blocajelor și anume că, deși boala este periculoasă, consecințele terapiei prin blocare sunt mai grave. Se pare că acum virusul are puterea de a ucide mult mai mulți oameni decât în primul val.

Scepticul onest se întreabă dacă este înțelept sau corect să se impună limite radicale libertății tuturor, fără o perspectivă clară a unui final? Merită un astfel de sacrificiu?

Recomandări

CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
CE VA FACE TRUMP?
FBI AVERTIZEAZĂ
HAMAS NU VREA PACE

Cei care pledează pentru eradicarea virusului pleacă din același punct, dar ajung la concluzia opusă: de vreme ce suferința nu se va sfârși atâta timp cât virusul circulă, soluția este eliminarea lui. Marea Britanie și Irlanda sunt țări insulare, ca și Noua Zeelandă. Dacă transmiterea virusului în cadrul comunității poate fi oprită, atunci controalele la frontieră și urmărirea persoanelor de contact ale celor infectați ocazional pot elimina răspândirea virusului.

Cei mai cunoscuți susținători britanici ai eradicării virusului sunt oamenii de știință care alcătuiesc Grupul Independent SAGE, un grup științific consultativ pentru situații de urgență. În luna iulie aceștia au explicat că primul pas ar fi aplicarea blocajelor până când se va ajunge la ținerea sub control a răspândirii virusului, adică atingerea pragului de un singur caz nou la un milion de oameni pe zi. Ulterior, un sistem de urmărire a contactelor și sprijinul oferit persoanelor izolate vor conduce la eliminarea completă a virusului.

Ambele părți implicate în această dezbatere sunt doar extreme. Planul eradicării virusului pare costisitor pentru țările europene. Ar fi nevoie de un blocaj persistent pentru a ajunge la starea de „control”, fără să existe însă vreo garanție că, după ridicarea blocajului nu se va ajunge din nou în starea inițială.

Un exemplu de „control”, pe care îl dă grupul Independent Sage, este Germania, dar este o raportare abuzivă. Pentru că Germania rareori a înregistrat în medie sub cinci cazuri de infectare pe zi la un milion de oameni, iar în prezent are peste 20 de cazuri la un milion de locuitori. Coreea de Sud, de exemplu, a atins timp de câteva luni „nivelul de control”, dar numărul de cazuri a explodat din nou.

În ceea ce îi privește pe scepticii blocării, nu ar trebui să pretindem că am putea rezista pur și simplu câteva luni în izolare strictă. Iar dacă virusul s-ar răspândi în mod necontrolat, zeci de milioane de oameni s-ar putea infecta și câteva sute de mii de oameni ar muri. Cel mai probabil este că, pe măsură ce virusul se va răspândi și numărul morților ar crește, mulți oameni s-ar retrage din spațiile publice din teama pentru ei înșiși și pentru cei dragi lor. Iar lupta aceasta va continua multe luni. Bineînțeles, șansele reînvierii turismului, a cinematografelor sau a marilor centre comerciale sunt aproape nule.

Suedia, un exemplu foarte drag celor sceptici, a luat anumite măsuri bune, a ținut școlile deschise pentru elevii mai mici și a menținut libertățile individuale. Dar a suferit mult mai multe decese decât vecinii săi nordici, neavând un beneficiu economic major.

Pe scurt, convingerea că virusul poate fi eradicat pare a fi o urmărire costisitoare a unui obiectiv pasager. Dar nici numărul crescând al morților pe fondul relaxării măsurilor restrictive nu este acceptabil. Pare că mulți dintre cei sceptici față de măsurile restrictive nu au avut disponibilitatea de a fi sinceri cu privire la adevăratele pericole ale virusului.

E de presupus că răspunsul nu se află la niciuna dintre extreme, ci în procesul obositor și complex al susținerii sănătății publice. Blocările pot funcționa dacă permit aplicarea unui program corect de urmărire a contactelor.

În Germania s-a putut încetini primul val prin aplicarea rapidă a unui sistem de testare și urmărire a persoanelor de contact. De atunci Germania a învățat să trăiască cu virusul ca o amenințare constantă, dar care este ținută sub control. Răspândirea virusului a fost redusă suficient prin blocare, iar apoi situația a fost ținută sub control prin urmărirea contactelor, purtarea măștii și vigilența generală.

Marea Britanie a avut aceeași oportunitate, dar se pare că nu  a valorificat-o.  Sistemul britanic de urmărire a contactelor a intrat lent în acțiune, capacitatea de testare a fost copleșită de creșterea previzibilă a cazurilor, pe măsură ce școlile au fost redeschise, iar de curând, din cauza unei erori tehnice, mii de rezultate pozitive nu au putut fi integrate în sistemul de urmărire cu promptitudine a contactelor.

Între extremele pe care ni le oferă situația din Noua Zeelandă și cea din Suedia, soluția pare a fi o vigilență consecventă.