• Ministrul Sănătăţii a anunțat, vineri, că, până în prezent, procentul de imunizare la noul coronavirus este de 4,6%.
  • S-au recoltat 17.000 de seruri, dintre care s-au prelucrat 11.000
  • Nelu Tătaru: „Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă”

Studiu de seroprevalenţă – 4,6% – ultimul procent pentru trecerea prin boală. S-au recoltat 17.000 de seruri. Din acestea, s-au lucrat 11.000. Până acum procentul de imunizare este de 4,6%”, a declarat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă ia în calcul o decizie privind modificarea ordinului de ministru, astfel încât asimptomaticii să nu mai ajungă în spital şi să fie sub supravegherea medicului de familie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Luăm în calcul o astfel de decizie”.

Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital. Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând cu un aviz de la DSP şi cu decizia medicului curant care l-a evaluat să meargă în izolare la domiciliu. Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă”, a mai declarat ministrul Sănătății.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1